Ion Călin

„1 Decembrie 1918”

La 1 decembrie 2014 se împlinesc 96 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită de la data instituirii ca sărbătoare națională în diverse perioade ale anului, astfel: între anii 1866 și 1947, pe data de 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe data de 23 august. Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991.

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața Parlamentului independența de stat a României.

Data de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de Ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

În anul 1990, după Revoluția anticomunistă din 1989, Parlamentul României a adoptat data de 1 decembrie drept Zi Națională a României. Alegerea datei de 1 decembrie face trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918.

Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia își proclamă independența (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.

În toamna anului 1918, în condițiile înfrângerii Puterilor Centrale și ale prăbușirii Austro-Ungariei, mișcarea națională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În acest context, la 29 septembrie/12 octombrie 1918 s-a întrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Național Român și a adoptat, în unanimitate, o declarație privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se poziționa „printre națiunile libere”.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru „unitatea națională a tuturor românilor”. Toate apelurile au subliniat importanța istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: „Veniți cu miile, cu zecile de mii” – se scria în apelul Consiliului Național din Blaj. „E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru o veșnicie. Veniți și jurați că nedespărțiți vom fi și uniți rămânem de aici înainte cu frații noștri de pe