Ana Birchall

„1 Decembrie – sărbătoarea națională a României și a tuturor românilor”

Fiecare popor își așază la loc de cinste reperele istorice care i-au marcat devenirea și existența, nu doar pentru a le sărbători așa cum se cuvine, ci mai ales pentru a cinsti memoria înaintașilor care, prin eroism și sacrificiu, au luptat pentru idealurile colective ale popoarelor lor.

Noi, românii, avem la rândul nostru zile adânc întipărite în memoria colectivă, momente care ne-au marcat istoria și destinul, dar parcă niciunul nu are anvergura și profunzimea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Noi, românii, am fost de atât de multe ori dezbinați, asupriți, copleșiți în multe momente în istoria noastră, dar am știut de fiecare dată să depășim clipele grele, să privim cu optimism atunci când totul părea a fi împotriva noastră, să acționăm cu mult curaj atunci când soarta ne părea pecetluită. Am demonstrat tuturor că a fi român e un motiv de mândrie, fiindcă puține neamuri sunt înzestrate de la Dumnezeu cu onestitatea, omenia, hărnicia sau frumusețea și spiritul de sacrificiu pe care le regăsim la românii noștri.

Noi, românii, avem a le mulțumi strămoșilor noștri pentru că, în momentele de răscruce ale istoriei noastre, rivalitățile și orgoliile – care, la fel, nu ne sunt străine – au fost lăsate deoparte. Atunci când interesele neamului românesc au fost mai presus de mizele mărunte, nimeni nu a pregetat în a acționa pentru devenirea noastră ca țară. În 24 ianuarie 1859, dar mai ales în 1 decembrie 1918, înaintașii noștri ne-au predat lecții de patriotism pe care avem datoria să nu le uităm, ci să le transmitem mai departe copiilor noștri, generațiilor frumoase care vin din urmă și care trebuie să cunoască pe de-a-ntregul moștenirea minunată pe care am primit-o.

Noi, românii, în pragul Centenarului Marii Uniri, avem obligația de a reflecta la ce ne-a unit și la ce ne-a dezbinat. Avem datoria de a privi cu admirație în urmă, cu toleranță în prezent și cu speranță în viitor. Mă uit la bunicii noștri și văd nu suferințele prin care au trecut, ci dorința de mai bine pentru poporul lor. Mă uit la cei din generația mea și din generații apropiate și îmi este clar că în noi zace un potențial uriaș pe care vrem și trebuie să-l punem în slujba României. Mă uit la copiii și tinerii de astăzi și văd entuziasmul creator și dorința de afirmare care ar trebui să se regăsească în fiecare din noi.

Noi, românii, suntem un popor prea frumos pentru a ne irosi în conflicte. Suntem latini și ne aprindem repede, dar cred că trebuie să păstrăm flacăra aprinsă pentru a ne călăuzi către acele țeluri mărețe cu care să ne putem mândri la rândul nostru că le-am lăsat drept moștenire generațiilor viitoare. Eu cred că românii au vocația solidarității, că pot ține aproape și în vremuri bune, și când le e greu. Și mai cred că talentul nostru, dublat de muncă, este cea mai mare bogăție dintre toate.

Noi, românii, mai ales cei care sunt plecați în afara granițelor pentru un trai mai bun, suntem adesea defăimați pe nedrept, în urma unor generalizări pripite care nu au corespondent în realitate. Și atunci când sunt departe de casă, românii sunt insule de cinste, bunăvoință, muncă și generozitate. Noi nu predăm lecții, dar vrem să fim respectați, nu huliți.