Liliana Ciobanu

„1 iunie, o zi în care nu toți copiii românilor au fost fericiți!” Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în lume în luna octombrie 1953 și a fost sponsorizată de către Uniunea Internațională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internațională i-a venit lui Rubab Mansoor, elev în clasa a 8-a, și a fost acceptată și adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1954. În prezent, 1 iunie este sărbătorită în aproximativ 30 de țări. Din diverse motive, alte țări au ales o altă dată pentru marcarea acestei zile, dar în România se sărbătorește în fiecare an la 1 iunie.

Indiferent de motivul, de data și de denumirea sub care este marcată, Ziua Copilului este o sărbătoare care ar trebui

să însemne veselie și voie bună. Și poate așa a fost și pentru marea majoritate a copiilor românilor, cu ajutorul părinților care s-au străduit să le satisfacă toate poftele de ziua lor. Pentru mulți dintre părinți însă, sărbătoarea de sâmbătă a fost una tristă, mai ales pentru adulții care nu au reușit să își facă fericiți copiii deoarece pur și simplu nu au avut bani să le ofere o zi de neuitat. Mă refer la mii de familii de români fără venit sau cu posibilități financiare infime, care încearcă să își întrețină copiii din alocația de stat în valoare de 42 de lei lunar. Este o utopie să credem că vreo familie din România poate acoperi cele mai neînsemnate cereri ale unui copil din 42 de lei! Și totuși, deși suntem în mileniul trei și în plin avânt al tehnologiilor de tot felul, există asemenea familii de români care trăiesc, cu copii cu tot, din alocația de stat de 42 de lei destinată unui copil lunar. Evident că pentru acești români și copiii acestora Ziua Internațională a Copilului nu a existat. Poate unii nu au nici măcar un televizor, și mai bine că nu au, pentru că astfel nu au putut vedea bucuria copiilor care, de 1 iunie, au fost plimbați cu avionul de la București la mare sau au fost duși de părinți să-l vadă pe Mickey Mouse la Disneyland Paris...

Din păcate pentru românii care au votat anul trecut USL, familiile cu mari probleme de supraviețuire s-au înmulțit în ultima perioadă, pe fondul închiderii a numeroase societăți comerciale și al îngroșării consistente a numărului părinților rămași fără locurile de muncă. Promisiunile USL s-au dovedit fără acoperire și în ceea ce privește creșterea alocației de stat pentru copii, rămasă din 2008 la valoarea de 42 de lei. Putem vorbi astfel de un act de discriminare la adresa copiilor români, nevoiți să beneficieze de cuantumul rușinos de 42 de lei timp de aproape șase ani, timp în care cheltuielile cu instrumentarul de strictă necesitate pentru ca un copil să meargă la școală au crescut de câteva ori, pentru a nu mai aminti de prețurile produselor alimentare. Pe acest subiect, o să depun o interpelare și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca responsabilii acestuia să se pronunțe dacă într-adevăr copiii români sunt discriminați.