Dan Bordeianu

„1 iunie și reforma în domeniul protecției copilului în județul Vaslui”

Dacă este un domeniu în care putem spune că reforma statului a înregistrat progrese notabile, atunci unul dintre acestea este și cel al protecției copiilor în România. Pentru a evalua ce s-a realizat în materie de reforme în domeniul protecției drepturilor copiilor în România trebuie să executăm o întoarcere în timp, mai exact în anul 1997.

Anul 1997 reprezintă startul reformelor în domeniul protecției sociale a copiilor aflați în dificultate din România. Până în acest moment de referință, așa-numitul sistem de protecție a copiilor era centralizat și complet instituționalizat. Practic, copiii care se aflau în situații de dificultate din cauza problemelor socioeconomice și/sau medicale pe care le aveau erau „ocrotiți” exclusiv în instituții rezidențiale-mamut, fără a beneficia de condiții moderne, de personal specializat sau de servicii psihosociomedicale orientate spre nevoile lor concrete.

Primul pas în domeniul asistenței sociale a copiilor aflați în nevoie a fost schimbarea sistemului legislativ. Prin OUG nr. 25/1997 privind adopția și OUG nr. 26/1997 referitoare la

protecția drepturilor copiilor aflați în dificultate s-a modificat întreaga abordare a acestui domeniu. Accentul urma să fie pus pe prevenirea abandonului copiilor în instituțiile rezidențiale și, totodată, pe promovarea unor măsuri alternative de protecție: îngrijirea în cadrul familiei naturale prin oferirea de diverse forme de suport; dezvoltarea unor centre de zi integrate în comunitate care au venit în sprijinul familiilor care se aflau în risc de abandon al copiilor; plasamentul la asistenții maternali; promovarea unor măsuri orientate spre reintegrarea copiilor în familiile naturale; adopția națională sau internațională etc. Concomitent cu aceste măsuri alternative de protecție a copiilor aflați în dificultate, în perioada 2002–2007 s-a trecut la un amplu proces de închidere sau restructurare a instituțiilor rezidențiale de tip vechi. Astăzi, așa-numitele „case de copii” reprezintă doar o tristă amintire a vechiului regim.

Reforma în domeniul protecției drepturilor copiilor a fost posibilă datorită unui efort comun, al autorităților române și al celor internaționale, al sistemului de stat și al ONG-urilor, al specialiștilor în domeniile nou-apărute – asistență socială, sociologie, psihologie, psihopedagogie specială etc. –, al programelor Phare 2003 – „Copiii mai întâi”, prin intermediul cărora s-au asigurat finanțarea descentralizării sistemului de protecție, închiderea instituțiilor rezidențiale de tip vechi și dezvoltarea formelor alternative de protecție.

Astăzi, sistemul de protecție a copiilor aflați în diverse situații de dificultate este complet schimbat și pentru acest lucru trebuie să ne îndreptăm atenția și mulțumirile noastre către toți cei care au făcut posibile aceste reforme: de la responsabilii guvernamentali și finanțatorii internaționali la lucrătorii din vechile case de copii care au fost închise și care, poate, au trebuit să-și caute de muncă în alte domenii sau în alte zone. Toți aceștia au făcut posibile aceste reforme recunoscute de toată lumea, fără de care nici nu am fi îndrăznit să visăm la integrarea în UE.