Florin Costin Pâslaru

## „1 Iunie – Ziua Copilului”

Voi începe intervenția mea cu câteva date din istoria momentelor mai importante ale mișcării de promovare a drepturilor copilului: 1924, adoptarea de către Liga Națiunilor Unite a Declarației drepturilor copilului; 1925, Conferința mondială pentru protejarea și bunăstarea copilului, organizată la Geneva; 1989, Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptă la 20 noiembrie Convenția privind drepturile copilului; septembrie 1990, Parlamentul României ratifică și el Convenția Națiunilor Unite. Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite (în 25 de țări, majoritatea foste comuniste, la 1 iunie).

Ne vedem nevoiți în această perioadă să privim cu realism situația grea a copiilor din țara noastră, cauzată în principal de sărăcia extremă a populației.

România a ratificat Convenția Națiunilor Unite, care este o lege internațională ce stabilește drepturile civile, politice, economice, culturale și sociale pentru copii, devenind, conform Constituției, parte integrantă a dreptului intern.

Redau mai jos câteva prevederi din convenție: dreptul la libertatea de exprimare (art. 13); dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie (art. 14); ambii părinți au responsabilități comune pentru creșterea și dezvoltarea copilului (art. 18); protejarea copilului împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau exploatare, inclusiv abuz sexual (art. 19); dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială (art. 27); dreptul copilului la educație.

România sărbătorește Ziua Copilului la 1 iunie. În această perioadă și oamenii politici, cei din administrație, au început să vorbească despre responsabilitatea pe care o au față de copii. Se dăruiesc flori, bomboane, jucării de pluș, toate sunt pentru copii în această săptămână. Primarii, prefecții, miniștrii sau deputații vizitează cămine și intră în acțiune și sute de fundații. Totul pare frumos, dar undeva, în spate, apare un tablou crud și sumbru al situației copiilor din țara noastră.

În realitate, doar pentru câteva mii de copii din circa 5 milioane care trăiesc în România reprezintă ceva deosebit. Majoritatea acestora reprezintă copiii instituționalizați, care au învățat că acum, la Crăciun și la Paști au o masă cu dulciuri. Pentru restul, este o zi obișnuită, în care majoritatea copiilor mănâncă o hrană săracă în calorii, au îngrijire proastă în spitale sau renunță la școală, mortalitatea infantilă este mai mare decât în orice țară din Uniunea Europeană, starea de sănătate a celor mici îi face din ce în ce mai sensibili la boli, mulți copii abandonează cursurile școlare obligatorii, alocația de stat este de multe ori singura sursă de venituri pentru familie.

Mii de copii lucrează: descarcă marfă în angrouri, spală mașini, culeg legume pe câmp. În lipsa legislației în domeniu, abuzurile sunt inevitabile, minorii comit infracțiuni grave, inclusiv omoruri și tâlhării. La acestea se adaugă numărul mare de prostituate minore, ce se pot întâlni pe străzile orașelor sau pe șoselele de centură, copii abandonați de părinții care pleacă să lucreze în străinătate. Rezolvarea