Ileana Cristina Dumitrache

„1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”

În aceste zile de profunde trăiri emoționale și de lungi dezbateri controversate pe marginea eutanasierii câinilor vagabonzi, protejarea mediului la Roșia Montană, condamnarea torționarilor regimului comunist, acordarea tichetelor de masă, rezolvarea problemelor salariale din sistemul sanitar, educațional și/sau cultural, uităm de oamenii de lângă noi, acei oameni ai nimănui, copiii și bătrânii instituționalizați. Din cele mai vechi timpuri, națiile și-au omagiat și respectat înaintașii, iar înțelepciunea bătrânilor este apreciată de majoritatea popoarelor, dar noi, oare, mai acordăm timpul necesar și pentru rezolvarea situației acelor bătrâni care, la un moment dat, au reprezentat prezentul acestei țări și au construit viitorul?

Organizația Națiunilor Unite a dorit să sublinieze prin mai multe documente contribuția generației vârstnice la dezvoltarea societății, astfel că, prin Rezoluția nr. 45/106 din 14 decembrie 1990, ONU a stabilit ca ziua de 1 octombrie să fie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. De atunci, în țările membre ONU, la 1 octombrie au loc manifestări variate cu scopul de a pune în valoare persoanele vârstnice, precum și pentru a aduce, măcar și pentru o zi, problemele vârstnicilor în prim-planul preocupărilor autorităților și al opiniei publice. Noi știm despre o astfel de zi, dar oare ne aducem aminte suficient de bătrânii noștri și de problemele lor reale?

Poate această problemă ține de morală, de umanitarism, poate are un caracter social sau poate calitatea unor conducători ar trebui analizată și după modul în care aceștia se raportează, deopotrivă, la generațiile tinere și la cele vârstnice, în fapt la viitorul și la trecutul țării. Un popor care nu-și respectă trecutul nu-și respectă istoria și identitatea și nu poate pretinde nici de la alții acest lucru. În alte țări, vârstnicii sunt numiți „seniori”, noi le spunem „bătrâni”, iar în ultimii ani aceștia au devenit o povară. Din ce în ce mai marginalizați, mai triști, mai cenușii, bătrânii și pensionarii au fost ținta unor măsuri alambicate, doar o masă de manevră în scopuri electorale.

Nu de puține ori, am întâlnit pensionari cu lacrimi în ochi, disperați pentru că nu se mai puteau întreține, pentru că nu-și mai puteau permite medicamentele atât de necesare, oameni care nu știau cui și unde să se mai plângă, care nu voiau să ceară nimic, doar să fie ascultați, înțeleși, respectați și mai ales să nu fie uitați.

În toate acțiunile, dezbaterile și prevederile noastre nu trebuie să uităm că avem datoria morală să ne respectăm trecutul, să avem grijă de „seniori” și să ne asigurăm viitorul prin grija față de „juniori”. Am încredere că actualul Guvern va avea în vedere să acorde măcar tot atât de multă atenție pensionarilor, persoanelor vârstnice și copiilor, cu precădere celor singuri, abandonați și instituționalizați/lăsați în grija statului, cât se acordă protecției animalelor și mediului.