Natalia Elena Intotero

„10 ani de la aderarea la NATO – Vilnius, 27–28 martie 2014”

2004 a fost un an foarte important pentru NATO. A marcat cea mai mare extindere a Alianței Nord-Atlantice. România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria au devenit membre NATO cu drepturi depline.

Pentru România, calitatea de membru NATO a însemnat foarte multă responsabilitate și am onorat mereu încrederea acordată. În cei 10 ani de când facem parte din NATO, 40.000 de militari români au fost trimiși în misiuni de război. România a primit întotdeauna laude pentru calitatea militarilor săi, chiar dacă uneori echipamentele lor învechite au lăsat de dorit.

Prima și cea mai importantă misiune la care a participat România, ca membră NATO, este cea din Afganistan. Până în momentul de față, România a trimis în această țară peste 24.000 de militari. Trupele românești sunt încă prezente în Afganistan și în Kosovo. Avem peste 1.300 de militari pe aceste fronturi, cei mai mulți în Afganistan.

În zilele de 27 și 28 martie 2014, pentru a marca în mod deosebit cei 10 ani de NATO, a avut loc la Vilnius Conferința internațională cu tema „Contribuția parlamentară la procesul de extindere a NATO”. Au participat invitați din 27 de țări.

În cursul dezbaterilor de la Vilnius, două au fost temele care au revenit iar și iar în discursurile participanților: îngrijorare față de anexarea de către Rusia, printr-o manevră de forță, a teritoriului Crimeei, parte componentă a Ucrainei, și din ce în ce mai multe țări mici și mijlocii doresc să fie protejate de către NATO, solicitând extinderea Alianței. Georgia, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina doresc intrarea ca membre cu drepturi depline în NATO.

La 24 de ani de la încheierea Războiului Rece, am putut vedea cum metodele acelei perioade, pe care o credeam încheiată definitiv, au reînviat brusc. Dar lumea de azi nu mai este dispusă să accepte resemnată astfel de acțiuni. În mileniul trei, utilizarea forței brute pentru reglementarea unor raporturi geopolitice nu este o demonstrație de forță, ci o dovadă de slăbiciune.