Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
## Trecem la punctul următor.
10. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului – suntem în procedură de vot! – nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii – imediat după vot, domnule Dumitrescu, suntem în procedură, de aceea spuneam –, pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind majorarea capitalului social al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA-IFN.
Comisia pentru buget propune adoptarea.
Punct de vedere al Guvernului – inițiator. Votul este deschis.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.