Eleonora Carmen Hărău

„130 de ani de siderurgie la Hunedoara”

„Binecuvântare și noroc Hunedoarei!”, cu aceste cuvinte deschidea gazeta locală un articol despre punerea în funcțiune a primului furnal de la Hunedoara, în 1884. Au trecut de atunci 130 de ani. Gazeta de atunci se găsește la Arhivele Naționale Hunedoara și doar cei interesați mai cer s-o vadă. Istoria siderurgiei hunedorene este în fiecare casă din oraș, pentru că nu există familie din Hunedoara care să nu fi avut pe cineva de-al său angajat în ceea ce noi, hunedorenii, numim „cetatea de foc”. Istoria siderurgiei hunedorene e și în inimile celor care, vremelnic, au plecat în lumea mare să își găsească un rost sau să îi învețe pe alții ce au dobândit lucrând în combinatul de la Hunedoara și vă asigur că toți spun cu mândrie unde au învățat cu adevărat meserie, la Hunedoara! Nu cred că există vreun loc în lume unde se produce astăzi oțel să nu existe măcar un specialist care a învățat să facă acest lucru la Hunedoara.

Ca deputat al hunedorenilor, sunt mândră să vă spun că timp de șase ani, între 1985 și 1991, m-am numărat printre cei aproximativ 20.000 de angajați pe care îi avea la acea vreme combinatul. Astăzi, sunt reprezentantul lor în Parlamentul României și le sunt recunoscătoare că am putut să învăț de la siderurgiștii hunedoreni ce înseamnă să fii un bun profesionist, dar și omenia. Le mulțumesc și îi asigur că împreună vom reuși să clădim viitorul acestui oraș!

Sunt 130 de ani de când la Hunedoara a curs prima șarjă de fontă. Au urmat mii și mii în cei 130 de ani. Vremurile și conducătorii au decis și soarta combinatului de la Hunedoara. Indiferent de regimul politic, oamenii minunați ai Hunedoarei au continuat să muncească. Ei au ridicat un oraș, ei au fost cei care au dat câțiva ani buni producții anuale de 4 milioane de tone de oțel. Da, siderurgiștii Hunedoarei sunt cei care au turnat oțelul cu care s-au construit, printre altele, Centrala de la Cernavodă, Petromidia, Fabrica de Apă Grea de la Turnu Severin. Da, siderurgiștii din Hunedoara au făcut oțeluri pe care nu le produceau prea multe țări în Europa. Da, oțelurile produse la Hunedoara au ajuns pe toate meridianele. Avem cu ce să ne mândrim! Vremurile s-au schimbat. Din proprietatea statului combinatul a trecut în proprietate privată. Nu este vina investitorilor că Guvernul condus de Adrian Năstase a negociat atât de bine privatizarea combinatului de la Hunedoara. Trecutul nu-l putem schimba, dar suntem datori să ne asigurăm că la Hunedoara va exista întotdeauna siderurgie.

Ca deputat al hunedorenilor, vă asigur că mă voi bate ca viitorul siderurgiei să existe, fără să uităm trecutului. În anul 2013, siderurgia românească, inclusiv cea hunedoreană, a trecut din nou printr-un mare pericol: prețul ridicat al energiei electrice, rezultat din schemele aberante de subvenționare a energiei prin certificate verzi, a dus producția siderurgică în zona lipsei de rentabilitate. Și a fost din nou nevoie ca, la nivel parlamentar și guvernamental, să fie prezentate corect și convingător argumentele investitorului Arcellor Mittal, care erau de fapt argumente ale susținerii siderurgiei Hunedoarei. Am făcut acest lucru cu determinarea cu care numai un hunedorean înțelege să o facă și mă bucur că s-a ajuns la normalitate. Subvențiile pentru energia verde au fost ajustate mult mai echitabil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, importanța strategică a întreprinderii hunedorene a fost recunoscută prin includerea sa pe o listă de 300 de agenți economici cu preț preferențial la energie. Există opinii politice care contestă acest tratament preferențial.