Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Informare · informare
Márton Árpád Francisc
Discurs
17, deci art. 16[1] . Vorbesc despre această prevedere și în corelare cu art. 35, adică punctul 35. Într-adevăr, la punctul 35 alin. (3), așa cum a spus doamna ministru, se vorbește despre persoanele singure care se ocupă cu creșterea și îngrijirea unui copil sau a mai multor copii.
Față de această... Evident, este vorba despre o altă ordonanță, o altă lege la care se face această modificare.
La punctul 17, art. 16[1] , însă, inițial s-a vorbit de familiile beneficiare, este evident că inclusiv familiile monoparentale, cred eu, în comisie s-au mai introdus și persoanele singure. Deci cu intenție nu s-a făcut această corelare pentru acest tip de ajutor social cu cele expuse de doamna ministru și de domnul președinte, adică să scutim familiile monoparentale, persoanele singure, de această obligativitate de plată, că altfel rămân fără acest ajutor social, sau cu intenție s-a dorit numai pentru creșterea copilului această dispensă? Asta este întrebarea mea. Dacă a fost cu intenție, atunci e OK, nu mai intervin, că o să-mi spuneți că întregul text e modificat și nu pot să intervin doar la acest cuvințel.
Dacă considerați dumneavoastră că ar fi bine să fie corelată, atunci propuneți dumneavoastră o modificare de orice natură, dar, în mod evident, este o discordanță între punctul 17 și punctul 35, alte măsuri față de aceleași persoane.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.