Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2016
Informare · respins
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Cu tot respectul pentru colegii inițiatori, aici avem o situație ușor neplăcută.
Desigur, dacă mergem pe premisa că toți românii sunt rău intenționați, atunci ar trebui să facem legi prin care să interzicem orice, dar eu nu cred că asta este abordarea.
După cum știți, sunt foarte multe țări, aproape toate țările din lumea asta, în care se poate practica vânătoarea cu arcul. Este o vânătoare care este mai apropiată de ceea ce înseamnă, de fapt, conceptul de vânător și de vânătoare, de la care a plecat evoluția omului, însă la noi nu este posibil, pentru că românii sunt considerați braconieri.
Mai avem o chestiune legată de problemele cu care se confruntă, să zicem, vânătorii, că fac ei un sport sau nu, prin faptul că la noi sunt interzise chemătorile, la noi sunt interzise și multe alte forme de capcane și de stiluri de vânătoare care în alte părți sunt permise.
Acum eu zic că ar trebui, totuși, să ne hotărâm dacă mergem să aliniem această legislație a vânătorii la o legislație europeană, internațională sau dacă rămânem în niște capcane, pe ideea că românii sunt rău intenționați și practică braconajul, atunci trebuie să facem legi prin care să interzicem toate lucrurile.
Desigur, vom respinge această inițiativă, dar aș vrea să vă gândiți un pic la acest aspect pentru că, într-adevăr, legislația în domeniul protecției vânatului și vânătorii eu zic că am putea s-o îmbunătățim și ar trebui să ne aducem aportul la acest lucru.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.