Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2011
other · respins
Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf
Discurs
„2010–2011: prima guvernare USL, a doua guvernare PSD”
Românii obișnuiți, preocupați de grijile cotidiene, nu au timp și nici chef de aerele populiste pe care și le dau partidele din alianța socialistă supranumită USL. Totuși, nu putem să nu constatăm că partidele din opoziție se întrec pe ele însele în a veni cu soluții, care mai de care mai înflorate, la probleme naționale pe care fie nu le înțeleg, fie sunt chiar autorii lor morali.
USL a început să își dea jos în public programul de guvernare. Nu o să intru în analiza detaliată a primei părți prezentate de opoziție, recte „soluțiile” economice, deoarece fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, l-a desființat argumentat științific. Pentru a doua oară, aș putea spune – pentru că, dacă vă mai amintiți, pe 16 octombrie 2010, PSD a prezentat primul program de guvernare al opoziției, s-a dovedit a fi un fiasco, prin aceea că avea articole care se repetau caragialește, fiindcă nu le ieșeau în total 100 de articole. Multe dintre propuneri erau deja legi care se aflau în aplicare, dar pe care PSD-iștii încă nu le aflaseră, alte articole erau simple cifre, aruncate fără nicio susținere în economia reală.
Prietenii noștri USL-iști ne prezintă acum o telenovelă cu prea puține episoade, intitulată „Guvernarea în opoziție – reîncărcată!” Dacă la primul episod au avut un minim de dezbatere publică, care a dus, în cele din urmă, în anonimat compunerea lor de sloganuri populiste, la episodul 2, Despre educație, aproape că nici nu le-a mai dat nimeni atenție. Motivul este simplu: cu fraze agramate și pline de termeni fără conținut, aruncați aiurea în fraze pompoase, nu poți să fii credibil într-un sistem care doar prin reformă va ajunge să susțină performanța.
## Permiteți-mi să citez:
„La rândul lor, aceste opțiuni le confruntăm însă continuu cu realitățile, le elaborăm mai departe, în profunzime, și le completăm cu noi concepte”. Un prim exemplu de măsură concretă!
Mai departe, „Conceperea și organizarea școlarizării, studiilor, educației, a formării continue ca sistem de cuprindere pe scară mare a populației în forme și niveluri diversificate de învățare; dezvoltarea structurii didactice corespunzătoare” – nu se explică nicăieri măsurile concrete.
„Reconstrucția rețelei de școli de arte și de meserii în vederea susținerii unei noi industrializări a țării” – aici doresc să vă întreb dacă nu cumva doamna Ecaterina Andronescu a desființat în 2003 toate școlile profesionale cu tradiție? A înființat, e drept, școlile de arte și meserii, doar pentru a le desființa iarăși în 2009!
Efectuarea descentralizărilor chibzuite și necesare, profilarea autonomiei instituționale a școlilor, a liceelor și consolidarea autonomiei universităților – aceste principii, cu tot cu modalitățile de punere în practică, sunt deja în noua Lege a educației naționale. Cu subiect și predicat!
Sunt suficiente aceste exemple de ignoranță și cârpeală ideologică pe care USL le aruncă în ochii oamenilor pe post de fumigene electorale. Îmi permit să transmit autorilor de programe din USL câteva lipsuri din programul lor, așa cum au fost constatate de Asociația profesională pentru educație și cercetare EDU CER din România. Iată ce lipsește din programul USL pentru educație: