Gheorghe Ciobanu

„2010 în cifre. Perspective pentru 2011”

Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privind evoluția PIB-ului României în anul 2010. Tentația este destul de mare de a interpreta cifrele în cheie politică. Ar trebui însă să facem o analiză mai aprofundată, în termeni economici reali.

Contracția economică de 1,2% este sensibil mai mică decât estimările din vară (1,9%) ale Fondului Monetar Internațional. Asta înseamnă că a doua jumătate a anului a reprezentat un moment de echilibru relativ. Dacă la calculul nostru adăugăm și pierderea estimată de 0,6% din PIB în urma inundațiilor din această vară, am ajunge la o contracție de doar 0,6%, adică aproape stagnare, și asta în condițiile unei scăderi semnificative a consumului, ale unei creșteri la fel de semnificative a inflației, ca urmare a măririi TVA, și a blocajului încă existent pe piața creditării firmelor mici și mijlocii.

Echilibrul a venit din creșterea producției industriale, a exporturilor și a productivității muncii, pentru că, deși s-a vorbit mai puțin, există elemente concrete care arată că economia privată, impulsionată de avansul economic al țărilor din vestul Europei (mai ales al Germaniei), începe să-și revină, și asta fără foarte multe impulsuri din partea statului.

Pentru administrația politică a țării, 2010 a fost un an dificil. Pe de o parte, din perspectiva măsurilor de austeritate. Pe de altă parte, din perspectiva resurselor financiare limitate destinate investițiilor în infrastructură. Există semnale că dividendele economice vor fi încasate în 2011. De bine, de rău, România nu are probleme în ceea ce privește datoria suverană a statului. Ne aflăm printre primele țări din Uniunea Europeană când vine vorba de datorie publică, fie ea de stat sau privată. În ceea ce privește investițiile în infrastructură, anul 2010 a fost marcat de semnarea multor contracte de finanțare cu fonduri europene. 2011 trebuie să fie marcat de accesarea efectivă a fondurilor.

Începutul acestui an ne găsește într-o stare de echilibru. Trebuie să decidem în ce direcție să mergem. Fie continuăm șirul reformelor, care ne pot scoate la liman, fie revenim la politica de dinainte de 2008, care s-a dovedit falimentară. În primul caz, costurile sociale nu vor mai fi la fel de mari ca anul trecut. Am spus-o de mai multe ori: prima jumătate a anului 2011 trebuie să reprezinte sfârșitul măsurilor de austeritate, pentru a da sentiment de încredere și stabilitate societății și economiei. În al doilea caz, riscul economic este uriaș. Nu putem să majorăm pensii și salarii, prognozând câștiguri viitoare. Cel mai bine pentru noi este să mărim pensii și salarii în momentul în care chiar avem cu ce.

2011 va fi un an de creștere economică, poate chiar mai mult de 1,5%, cât am estimat noi în buget. Cu toate acestea, efectele asupra vieții sociale nu vor fi semnificative. La sfârșitul anului, românii nu vor spune în mod neapărat „e mai bine”. Vor spune însă „avem încredere”. Acesta este procesul de care are nevoie economia românească acum: recăpătarea încrederii în forțele proprii. Mai mult optimism, mai multă inițiativă, repornirea creditării, investiții străine mai mari, poate o creștere mică a consumului, un an bun pentru agricultură și turism – aceasta este rețeta pentru ca, la sfârșitul lui 2012, după un ciclu greu de patru ani, România să se întoarcă la nivelul lui 2008, și asta fără să se bazeze pe vreun _boom_ economic, așa cum au fost imobiliarele în perioada Guvernului Tăriceanu.