Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Lucia Ana Varga
Discurs
„2012 – pericol de suspendare a fondurilor europene pe mediu!”
În multe dintre intervențiile mele anterioare, precum și în intervențiile altor colegi parlamentari, în special din rândurile opoziției, s-a subliniat nevoia de a accelera și a trata cu maximă seriozitate problema atragerii de fonduri europene. Iată că, la puțin timp după preluarea nou-înființatului Minister pentru Afaceri Europene, ministrul Leonard Orban face o rectificare a cifrelor prezentate până acum de Guvern: gradul de absorbție a fondurilor structurale este mult mai mic decât cel prezentat de Guvern astă-vară, adică 3,7%, față de cifra oficială de 14,3%. Mai mult decât atât, acesta trage un semnal de alarmă extrem de serios privind ipoteza blocării fondurilor europene în 2012 pentru două ministere extrem de importante: Ministerul Economiei și cel al Mediului. De altfel, același ministru al Cabinetului Boc vorbea de curând de riscurile de dezangajare la sfârșitul anului 2012 a aproximativ 1,9 miliarde de euro!
Aceste semnale de alarmă ce vin din sfera oficială, adică din partea unui ministru din Guvernul Boc, sunt completate cu atenționările generate de către reprezentanți ai societății civile. Astfel, la forumul Regenerarea Industrială a României, organizat de Platforma Europeană de Dezvoltare, o organizație neguvernamentală fondată de fostul ministru de finanțe Daniel Dăianu, Anton Schrag, reprezentantul Comisarului European pentru Dezvoltare Regională, a arătat că România are o rată de absorbție de aproximativ 4%, în timp ce Polonia are 25 de procente, iar Bulgaria 10 procente. De asemenea, în cadrul dezbaterilor s-a arătat că România mai are la dispoziție un an și trei luni până în decembrie 2012 ca să absoarbă 6 miliarde de euro din fondurile structurale. După această dată începe perioada în care banii netrași vor fi anulați și românii vor pierde o mare parte din cei 1.000 euro de persoană alocați de la UE pentru exercițiul bugetar 2007–2013.
Toate aceste constatări ar trebui să constituie un real motiv de îngrijorare pentru oficialii români. În condițiile în care bugetul țării este unul de austeritate, iar populația se vede în situația de a accepta reduceri masive de venituri, precum și lipsa oricăror investiții, România nu își permite o pierdere a finanțărilor europene. Acest fapt este cu atât mai îngrijorător cu cât amenințarea de suspendare a fondurilor europene vizează două ministere extrem de importante: al mediului și al economiei. Se știe că în politica priorităților guvernamentale, politicile de mediu au reprezentat
întotdeauna o chestiune secundară, neexistând o strategie în aplicare. Astfel, o tăiere a finanțărilor europene ar limita și mai mult orice fel de derulare a programelor de mediu. În județul Bihor ar putea fi puse în pericol trei proiecte majore legate de infrastructura de apă, managementul deșeurilor și retehnologizarea CET, toate aceste proiecte având impact direct asupra calității vieții bihorenilor.