Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Movilă
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Domnule președinte Buicu,
Și PMP a susținut acest proiect de lege. Am spus de la început că îl susține.
E un proiect de lege pe care și l-a asumat Parlamentul, pentru că niciuna dintre instituțiile din Executiv, nici CES nu au dat punct de vedere pozitiv.
Adică răspunderea în totalitate pentru această lege ne revine nouă, parlamentarilor, să monitorizăm Ministerul Sănătății să se aplice această lege.
Este foarte important acest lucru, în condițiile în care în programul de guvernare – al dumneavoastră, stimați colegi de la guvernare – există un capitol clar, distinct, privind asigurarea calității serviciilor de sănătate în cadrul programului Ministerului Sănătății, programului de guvernare. Și îl rog amical pe colegul meu Daniel Suciu, liderul de grup de la PSD, dacă dânsul, ca lider, își asumă proiectele bune pe care PSD sau Guvernul le lansează și pe care noi, opoziția, atunci când considerăm că sunt bune și corecte le votăm, să desemneze trei vicelideri care să-și asume lucrurile care nu funcționează de la guvernare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.