Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Cristina Elena Dinu
Discurs
„25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”
La data de 25 noiembrie a fiecărui an este marcată, la nivel internațional, Ziua pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Evenimentul este unul important, în contextul în care acest fenomen este tot mai des întâlnit în rândul acestui segment de populație și este, pe bună dreptate, o încălcare gravă a drepturilor omului.
Violența împotriva persoanelor de sex feminin a fost o problemă apărută încă din cele mai vechi timpuri, femeia fiind considerată inferioară bărbatului și de multe ori fiind asuprită și discriminată, ceea ce a fost, este și va fi un fapt dăunător pentru societate în genere.
În anul 1979 a fost adoptată Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, iar mai apoi, în anul 1999, Adunarea generală a ONU a stabilit ziua de 25 noiembrie ca fiind ziua în care toată
lumea ar trebui să organizeze activități cu scopul de a trezi în rândul populației reacții referitoare la această problemă.
Violența domestică împotriva femeilor constituie un atentat la adresa demnității umane. Acest fenomen ia amploare, nu cunoaște frontiere geografice, nici limite de vârstă, și nu este caracteristic unei anumite culturi, grup sau clasă socială.
Statisticile sunt realmente sumbre. Oficial, aproximativ 35% dintre femeile din întreaga lume s-au confruntat pe parcursul vieții lor cu cel puțin un act de violență fizică și/sau sexuală, însă estimările reale arată că până la 70% din femeile și fetele din întreaga lume au fost supuse cel puțin o dată la violență fizică și/sau sexuală.
Mai mult, un studiu al Băncii Mondiale arată că o cincime din femei declară că au fost abuzate sexual înainte de vârsta de 15 ani, iar violența omoară mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria împreună.
În ultimii ani, în România s-au înregistrat peste 65.000 de cazuri de violență domestică, mai mult de 800 de femei decedând în urma abuzurilor la care au fost supuse.
În anul 2017 au fost raportate Poliției un număr de 20.531 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei, conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române, IGPR. Majoritatea agresorilor sunt adulți de sex masculin, 92%, iar majoritatea victimelor sunt adulți de sex feminin, 76%, dar și minori. Toate aceste cifre arată amploarea unui fenomen îngrijorător, împotriva căruia trebuie să luptăm cu toții.
Mă bucur că guvernarea PSD–ALDE acordă atenția cuvenită acestui fenomen și, după dezbateri constructive, Guvernul a aprobat, în vara acestui an, Legea nr. 174/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Prin acest act normativ se introduc cel puțin cinci modificări importante pentru victimele violenței în familie: