Claudiu Vasile Răcuci

„27 de ani de minciună privind reforma din sistemul de educație”

Toate guvernele care s-au succedat, în ultimii 27 ani, la conducerea României au clamat mincinos faptul că ele fac adevărata reformă din sistemul de educație. Așa se face că, după zecile de reforme mărețe, după zecile de experimente făcute asupra pacientului bolnav cronic denumit „educație”, pacientul aproape că a murit. Guvernele, profund iresponsabile, indiferent de culoarea lor politică, au compromis termenul de reformă și au generat și o profundă neîncredere a pieței muncii, din țară și din străinătate, în generațiile de absolvenți care finalizează studiile în școlile românești. Nu cred că este cineva care poate să mă contrazică atunci când spun că diploma de studii a devenit o simplă hârtie fără valoare, care nu mai reflectă prestigiul unei școli anume, care nu mai reprezintă barometrul asimilării de cunoștințe, abilități și competențe specifice.

De departe cea mai mare lovitură dată sistemului de educație a fost cea aplicată de PSD, când a lovit învățământul profesional direct în moalele capului. Desființarea școlilor de arte și meserii, printr-o singură semnătură a doamnei Andronescu, a creat grave prejudicii nu numai sistemului de învățământ preuniversitar, ci și structurii afacerilor și acoperirii deficitului de forță de muncă bine calificată cu care se confruntă angajatorii români. Degeaba încearcă PSD acum să dreagă busuiocul, căci răul a fost deja făcut. Degeaba încearcă PSD să justifice șomajul mare, tot mai mare, în rândul tinerilor. Toată vina pentru această situație aparține exclusiv PSD-ului. Dar nu-i problemă, căci toți copiii demnitarilor PSD fac școala în străinătate, cu taxe mari, la care niciun părinte din România nu ar îndrăzni să se gândească măcar pentru copiii lor.

Așa s-a ajuns la situația în care, din disperare, angajatorii au ajuns să întemeieze ei înșiși școli profesionale, pe banii lor și pe efortul lor, pentru că guvernele nu sunt capabile și nici interesate să genereze absolvenți calificați pentru necesitățile economiei românești. Așa s-a ajuns la situația gravă în care elevii nici nu se mai gândesc să urmeze cursurile unei facultăți, iar România a ajuns statul membru cu cei mai puțini absolvenți de învățământ superior, cu cea mai puțină forță de muncă superior calificată. Și noi continuăm să vindem iluzii, că România se va dezvolta economic sănătos, competitiv în raport cu celelalte economii din lume? Ar trebui să punem capăt acestei minciuni. Fără un sistem de educație performant, fără absolvenți extrem de bine pregătiți, România nu va fi țara pe care ne-o dorim cu toții.

Soluția la această criză uriașă a învățământului românesc nu este una greu de găsit sau încă nedefinită. Știm cu toții ceea ce trebuie făcut, mai trebuie însă și voința ca măsurile să fie făcute. Din păcate, eu, personal, nu am constatat încă vreun semn că o astfel de voință s-ar fi conturat.

În primul rând, dacă vom continua să ne mințim, alocând de la bugetul de stat mai puțin de 3% din PIB, adică mai puțin de jumătate din cât s-au angajat partidele politice în urmă cu 10 ani, semnând Pactul pentru educație, nu vom avea niciodată un sistem de învățământ competitiv! În niciun an din ultimii 10 care s-au scurs de la acest angajament comun educația nu a primit niciodată mai mult de 3% din PIB. Poate că nu știți, însă educația costă! Chiar dacă o educație performantă costă, rezultatele ei compensează tot efortul financiar și aduc beneficii mult mai mari în raport cu investiția.