Anișoara Radu

„27 martie – un eveniment, mai multe istorii”

Ieri s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României, un eveniment care a pus bazele constituirii României Mari.

În anul Centenarului, acest eveniment nu are doar o simplă valoare istorică, ci evocă o năzuință neabătută a poporului român, de a fi unit în granițele sale istorice.

Parlamentul României a marcat evenimentul printr-o ședință solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, în cadrul căreia a fost adoptată o declarație solemnă care enunță speranța unui viitor comun al românilor de pe cele două maluri ale Prutului.

Am intitulat această declarație politică „27 martie – un eveniment, mai multe istorii”, deoarece aș dori să subliniez anumite elemente referitoare la Unirea Basarabiei cu Regatul României, dintr-o perspectivă mai puțin cunoscută.

Am apelat, în acest sens, la un document istoric de o importanță deosebită pentru istoria României, respectiv „Memoriul confidențial trimis de Nicolae Titulescu Regelui Carol al II-lea al României referitor la istoricul relațiilor româno-sovietice, la începutul anului 1940”.

Este important pentru noi, oamenii politici, să înțelegem corect situația politico-juridică din acele momente, să acceptăm și aspectele care, poate, nu ne sunt întotdeauna favorabile și să luptăm întotdeauna pentru idealurile românilor.

Revenind la memoriul lui Nicolae Titulescu, cel mai de seamă ministru de externe al României, acesta scotea în evidență problemele pe care le avea România cu privire la Unirea din 1918. Astfel, acesta menționa – și vă cer îngăduința de a-mi permite să citez _in extenso_ : „Primul nostru titlu în ceea ce privește Basarabia, după Marele Război, este autodeterminarea din 1918, Basarabia a vrut să se alipească Patriei-Mamă. Este un fapt care ar trebui să aibă o importanță capitală, dacă condițiile legale ale unei autodeterminări sunt întrunite. Dar au fost ele? (...) autodeterminarea a avut loc în vreme ce trupele române ocupau Basarabia, în virtutea hotărârii pe care Guvernul Ion Brătianu a luat-o în timp util. (...) Dar autodeterminarea este, ca să spunem așa, plebiscitul. Orice plebiscit, pentru a avea

o valoare de drept internațional, trebuie să se desfășoare în libertate. De aceea, acolo unde a fost folosit foarte adesea (...), forțe internaționale au fost acelea care au menținut ordinea, și nu forțele militare ale uneia sau alteia din părțile interesate. (...) Un alt titlu în virtutea căruia România crede că posedă Basarabia este Tratatul semnat în 1920 de Franța, Anglia, Italia și Japonia. (...) Am citit repede tratatul și am observat imediat două lucruri: a) Că brațul Chilia, care aparținea în deplină suveranitate Rusiei, trecea, în virtutea noului tratat, sub controlul Comisiei Europene a Dunării; b) Că în realitate marile puteri nu ne dădeau Basarabia, deoarece li se recunoștea rușilor dreptul de a face apel la Societatea Națiunilor pentru întreaga chestiune privind Basarabia. Cu alte cuvinte, ceea ce ne acordau aliații era un proces de pledat în fața Societății Națiunilor. (...) Cât valorează, din punct de vedere juridic, Tratatul din 1920? (...) Dar la noi s-a comis greșeala de a considera acest tratat ca o sursă de drept, cu condiția ca el să fie ratificat de semnatari. S-a făcut, de asemenea, greșeala de a nu cere Japoniei ratificarea, în momentul când chestiunea îi era indiferentă sau chiar agreabilă. (...) trebuie recunoscut că, din punct de vedere juridic, Tratatul din 1920 nu ne poate da Basarabia. El are totuși o mare valoare morală. El angajează Marea Britanie și Franța, care ar putea cu greu să ne conteste, vorbind în mod juridic, posesiunea legală a Basarabiei, odată ce au semnat și ratificat Tratatul din 1920.”