Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Angel Tîlvăr
Discurs
„3 mai – Ziua Mondială a Libertății Presei”
S-au împlinit, în ziua de 3 mai anul curent, două decenii de când comunitatea internațională sărbătorește anual Ziua Mondială a Libertății Presei. Pentru acest an, tema propusă
pentru a celebra cei 20 de ani care au trecut de când s-a instituit această sărbătoare a fost intitulată „Siguranța de a vorbi: asigurarea libertății de exprimare în toate formele de mass-media”.
Dacă amintim că premiul mondial pentru libertatea presei, UNESCO – Guillermo Cano 2013, a fost câștigat de jurnalista etiopiană Reeyot Alemu, aflată în prezent în închisoare, și că însuși numele premiului este dat de un jurnalist columbian, asasinat în 1987 în țara sa natală, Columbia, pentru curajul de a fi devoalat afacerile ilegale ale cartelurilor drogurilor din acea zonă, ne dăm seama atât de importanța respectării cu sfințenie a libertății de exprimare în toate împrejurările imaginabile, inclusiv în mass-media, dar și de pericolele la care se expun, încă, în unele părți ale globului, mânuitorii condeiului.
Pentru mulți dintre noi, românii, nu sunt deloc estompate amintirile legate de cumplitele vremuri ale cenzurii comuniste, când numai jurnalism liber nu se putea face în România. De aceea, cred că suntem mai în măsură decât mulți alții să apreciem așa cum se cuvine temeritatea de care dau dovadă lucrătorii mass-mediei care au curajul de a spune fără ezitare adevărul despre realitățile sociale din țările în care conceptul de democrație, practic, nu există. Acești oameni extraordinari își riscă, zilnic și cu bună știință, nu doar libertatea, ci chiar viața în numele dezideratului de a practica cu maximă onestitate una dintre cele mai nobile profesii din lume.
Drept urmare, datorită imensului respect pe care îl port acestor profesioniști, acestor luptători în avangarda libertății de expresie și în cea a cultului pentru rostirea cu orice risc a adevărului, nu voi fi niciodată de acord cu vreo îngrădire a dreptului sacru la exprimare liberă, neîngrădită, indiferent de considerente politice, economice sau de orice altă natură ar fi ele. Și, tot datorită acelorași considerente, mi-aș dori ca toți slujitorii mass-mediei din lume să fie conștienți cât de mult bine fac societății prin simpla respectare a canoanelor profesiunii pe care singuri și-au ales-o, pentru că un jurnalism adevărat și socialmente profitabil nu presupune doar talent, ci, mai ales, onestitate, verticalitate și respect pentru adevăr.
Așadar, stimați jurnaliști de pretutindeni, fiți onești, verticali, curajoși și iubiți, mai presus de orice altceva, adevărul.
Suferințele colegei voastre Reeyot Alemu sau memoria lui Guillermo Cano reclamă cu insistență un astfel de comportament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.