Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
3. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Lege cu caracter organic.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune adoptarea acestei propuneri legislative.
Guvernul o susține.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
172 de voturi pentru, 118 împotrivă, trei abțineri.
Și acest proiect de lege a fost adoptat.
4. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Titlului X „Circulația juridică a terenurilor” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Lege cu caracter organic.
Guvernul nu susține această propunere legislativă. Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma dezbaterilor din ședința din 15 iunie 2011, potrivit art. 104 alin. (3) din regulament, se supune votului final adoptarea acestei inițiative legislative.
Vă rog să vă pronunțați prin vot.
122 de voturi pentru, o abținere și 166 împotrivă. Propunerea comisiei nu a fost adoptată.
5. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 33/1994
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Lege organică.
Guvernul nu susține acest proiect de lege. Propunerea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul
necesar de voturi în ședința din 17.05.2011 și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art. 104 alin. (3) din regulament.
În consecință, în urma dezbaterilor din ședința din 15 iunie 2011 și potrivit art. 104 alin. (3) din regulament, se supune votului final adoptarea acestei inițiative legislative.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
116 voturi pentru, două abțineri, 170 împotrivă. Proiectul de lege a căzut.
6. Propunerea legislativă privind exercitarea activităților cu
caracter sexual autorizate.
Lege cu caracter organic.
Guvernul nu susține această propunere.
Propunerea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 17.05.2011 și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art. 104 din regulament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.