„4 martie – Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale”
În fiecare an, pe 4 martie, cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva exploatării sexuale, ne este readusă în atenție această problemă ce devine din ce în ce mai gravă, deși statele și organizațiile internaționale caută soluții și iau măsuri. Este ziua în care revenim asupra discuțiilor referitoare la pericolul pe care îl reprezintă actele de violență, abuzul și exploatarea sexuală în întreaga societate, dar mai ales asupra copiilor, deoarece aceștia sunt cei mai expuși, neputându-se apăra.
Când vorbim despre exploatare, ne referim în primul rând la traficul de ființe umane, exploatare sexuală, pornografie infantilă, muncă forțată, cerșetorie, unde victimele sunt obligate, prin bătaie și amenințări, șantaj și lipsire de libertate, să se prostitueze, să cerșească, să fure, să muncească din greu în construcții sau în agricultură în beneficiul traficantului. O importanță crucială în lupta împotriva acestui fenomen o are prevenția – informarea persoanelor vulnerabile, în speță copiii și tinerii de către toate autoritățile de stat, dar și ONG-uri și asociații.
Deși au fost organizate trei congrese mondiale privind exploatarea sexuală a copiilor (Stockholm 1996, Yokohama 2001 și Rio de Janeiro 2008), Organizația Mondială a Sănătății estimează că 150 de milioane de fete și 73 de milioane de băieți cu vârsta de până la 18 ani au fost forțați să aibă relații sexuale, iar mulți dintre aceștia au fost exploatați.
UNICEF a dat publicității un studiu din care reiese că industria sexului exploatează circa 2 milioane de copii în fiecare an, iar mai mult de un milion de imagini, reprezentând între 10.000 și 20.000 de copii victime ale abuzului, circulă în spațiul virtual. Dintre acești copii, foarte puțini sunt identificați, restul rămânând anonimi. Copiii abandonați, copiii străzii sau copiii din familii dezorganizate sunt printre victimele abuzului și exploatării sexuale.
Deși Europa a adoptat la 25 octombrie 2007, la Lanzarote, Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, cifrele arată că aproximativ unul din cinci copii din Europa ajunge să devină victima unui act de violență sexuală. Acest fenomen negativ se poate manifesta sub diverse forme: incest sau abuz sexual, pornografie, prostituție, agresiune din partea unui alt copil sau adult.
România a semnat Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale la 25 octombrie 2007 și a ratificat-o prin Legea nr. 252/2010. De asemenea, încă din 2004 a adoptat printr-o
hotărâre de guvern Planul național de acțiune pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copilului și a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale.
Eforturile depuse de țara noastră și rezultatele obținute sunt apreciate, dar acestea trebuie continuate pentru că nu ne putem opri până la stoparea exploatării sexuale sau de altă natură a copiilor, a semenilor noștri.
Anual, la 28 februarie, se sărbătorește Ziua protecției civile din România, eveniment care ne oferă ocazia de a rememora momentul istoric care a consfințit înființarea Apărării Pasive din România, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, având ca scop să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populației sau resurselor teritoriului prin protecție directă sau micșorând eficacitatea atacurilor aeriene.
Conceptul de protecție civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi „apărare civilă” în 1978 și „protecție civilă” în 1996. Schimbările produse în societatea românească în perioada 1996–2004 au dus și la schimbări în domeniul protecției civile, prin elaborarea Legii nr. 481/2004, care este în concordanță cu principiile, scopurile și obiectivele prevăzute în Strategia Internațională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum și cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
Tot în această perioadă se sărbătorește și Ziua internațională a protecției civile, la fiecare 1 martie, începând din 1972, în urma unei rezoluții a Organizației Națiunilor Unite.
Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale, care a apărut după prima conflagrație mondială ca o necesitate în asigurarea protecției forțelor necombatante și și-a extins domeniul de activitate odată cu folosirea armelor de distrugere în masă cu efecte distrugătoare nu numai asupra militarilor, ci și asupra populației civile. Protecția civilă reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și informare publică, planificare, organizate și realizate potrivit legii, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
Astfel, dintre atribuțiile protecției civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă și regulile de comportare; organizarea intervenției în situații de urgență; alarmarea populației despre iminența pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor și asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.
Măsurile de protecție civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localități, de către toate organismele cu responsabilități stabilite de lege. Coordonarea realizării acestor măsuri se face de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al fiecărui județ, prin Serviciul de Protecție Civilă.
Iar pentru că la data de 4 martie se vor împlini 38 de ani de la ultimul cutremur devastator care lovea România, unde protecția civilă a jucat un rol deosebit de important, trebuie marcat faptul că, în condițiile existenței riscului producerii unor dezastre, cutremure, inundații, alunecări de teren,
accidente diverse, epidemii etc., cetățeanul are dreptul la protecție, care trebuie să-i fie asigurată de oameni competenți.
O populație bine pregătită va fi mai puțin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acționa cu mai multă precizie și promptitudine și va reveni mai repede la starea de normalitate. Oamenii sunt resursa cea mai de preț a unei țări și valorează mai mult decât terenul și bunurile materiale la un loc. Oamenii sunt cei care reconstruiesc teritoriul afectat și de aceea este important ca aceștia să se simtă în siguranță.
Acum, la moment aniversar, gândurile noastre ar trebui să se îndrepte spre cei care, acționând sub deviza „Cu viața mea apăr viața”, se găsesc permanent în slujba cetățenilor pentru a-i preveni, ocroti, salva și ajuta să învingă stihiile naturii sau orice pericole majore. În același timp, trebuie să îndemnăm spre progres, spre o mai bună informare a cetățeanului. Executarea corectă a exercițiilor de protecție civilă ar duce, în cazul unei situații de urgență, la reducerea stării de teamă, nesiguranță și panică a oamenilor, la creșterea încrederii și respectului față de autorități.
La mulți ani tuturor celor care acționează în organisme care îndeplinesc măsuri de protecție civilă! *
## „Proiecte de succes ale Guvernului României”
Atributele fostelor guvernări sunt din păcate cele mai grele din istoria postdecembristă, din punctul de vedere al efectelor provocate de prea mult diletantism, incompetență crasă și corupție masivă. Românii au putut simți pe propria lor piele ce înseamnă cea mai slabă și incapabilă guvernare din istorie: un coșmar cumplit, alimentat de crize peste crize, minciuni nesfârșite și sărăcie lucie!
Eforturile actualului Guvern de a readuce România pe linia de plutire, în rândul țărilor europene, după derapajele economice și politice din ultimii ani ce au dus la o cruntă sărăcire a populației au fost și sunt în continuare mai mult decât dificile.
În ultimii 25 de ani, evaziunea fiscală a reprezentat o problemă semnificativă pentru Guvernul României, indiferent de perioada de guvernare la care facem referire. Taxele prea mari, precum și birocrația excesivă, lipsa de transparență sau corupția au condus deopotrivă la o propagare a fenomenului evazionist, până la punctul în care această infracțiune să devină o adevărată amenințare a securității și stabilității economice a țării.
Consecințele produse la nivel macroeconomic au fost cu atât mai grave cu cât, după 2010, acest fenomen s-a derulat concomitent cu criza economică. Bugetul a fost hipervulnerabilizat de acțiunile evazioniste, motiv pentru care măsura implicării statului, prin crearea unor structuri interinstituțional-operative, antievazioniste, a venit de la sine, într-un mod firesc.
Așa cum se arată în raportul anual al Comisiei Europene, măsurile adoptate în ultimii 3 ani au generat efecte pozitive, reușind să imprime o direcție corectă reformei fiscale. Fie că vorbim de o reducere a numărului de taxe – prin comasare sau eliminare –, fie că este vorba de o creștere a transparenței prin informatizarea graduală din ce în ce mai eficientă a sistemului de colectare, progresele semnificative pot fi observate cu ușurință.
Cu toate acestea, direcția corectă a acestor acțiuni trebuie continuată și consolidată prin implementarea unui pachet complet și complex de decizii complementare. Astfel, după reducerea CAS-ului prin care s-a dorit încurajarea creșterii numărului de locuri de muncă fiscalízate, recunoscute de
sistem, prin ieșirea unui număr de afaceri din zona gri a ilegalității, începând cu 1 martie, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea dispune suspendarea activității și sigilarea spațiului în cazul operatorilor economici care nu emit bon fiscal. Eficiența strategiei de conformare fiscală a fost periclitată până acum de lipsa unor măsuri coercitive eficiente, cu accent deosebit pe prevenție, însă realitatea ne demonstrează că avem încasări mai mari și că se simt banii pe care îi recuperăm. Din ei putem acoperi o parte importantă din planul de relaxare fiscală, iar printr-un efort comun, mai puțină evaziune înseamnă mai mulți bani la buget!
Consider că este momentul ca, după atâția ani de disensiuni politice, atunci când este vorba de interesul național, să avem o voce unică, să aducem la cunoștința opiniei publice internaționale și a factorilor de decizie europeni realizările României din ultimii ani, precum și faptul că, la nivel instituțional, există voință politică, precum și realizări care ne îndreptățesc să fim parteneri egali cu celelalte țări membre.
*
## „Program de guvernare cu formă, dar fără fond”
Un recent sondaj de opinie relevă faptul că, în ciuda votului de încredere dat la prezidențiale, alegătorii nu ar acorda același vot unui posibil guvern de dreapta. Astfel, 41% din alegători susțin că actualul Guvern trebuie să rămână la guvernare.
Cu toate acestea, noul Partidul Național Liberal vine și propune un guvern cu formă, dar fără consistență și fără fond.
Copreședinții Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, și prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu au ieșit la rampă prezentând spre dezbatere publică și internă programul de guvernare al PNL.
Destul de ambiguu în punctele sale esențiale, programul de guvernare al liberalilor lasă mult de dorit. Ca să acuzi actualul Guvern că este lipsit de viziune politică mi se pare a fi o încercare nereușită de a abate atenția de la numeroasele greșeli de fond existente în documentul prezentat drept o alternativă responsabilă la măsurile de relaxare fiscală propuse de actualul Guvern.
De fapt, unele măsuri propuse sunt de-a dreptul amuzante, hilare, și mă refer aici la păstrarea impozitului pe dividende la 16%, deși actualul Guvern urmărește eliminarea acestui impozit prin proiectul noului Cod fiscal, având ca argument eliminarea dublei impuneri economice, la nivelul companiei și acționarilor.
În ceea ce privește impozitarea microîntreprinderilor, se propune scăderea impozitării prin implementarea unei cote de impozitare diferențiate, în funcție de numărul de salariați, în timp ce PNL își dorește un 16% pe venit.
Și în ceea ce privește CAS-ul, liberalii vor 16% la angajat și 16% la angajator, deși acum avem 15,8% la angajator și 10,5% la angajat, iar în prezent se dorește scăderea din 2017, prin proiectul de Cod fiscal, care stipulează scăderea CAS atât la angajat, de la 10,5% la 7,5%, cât și la angajator, de la 15,8% la 13,5%.
Măsurile de relaxare fiscală cuprinse în viitorul program de guvernare al Partidului Național Liberal nu aduc nimic în plus față de cele cuprinse în actualul Cod fiscal aflat în dezbatere publică. Dar nu doar că nu aduc nimic în plus, ci modificările propuse sunt în detrimentul cetățeanului, neavantajându-l cu nimic. Acestea sunt politicile de dreapta care au împins România în pragul falimentului și care abia acum începe să-și revină după șocurile guvernărilor Boc și
MRU, despre care liberalii nu vor să vorbească și pe care le maschează sub forma unor politici sociale.
Să nu uităm faptul că în acest nou partid – Partidul Național Liberal – sunt înregimentați cei care, în 2010, au fost de acord cu tăierea salariilor cu 25% și creșterea TVA-ului, iar, astăzi, același partid ne propune un prim-ministru desemnat în persoana domnului Cătălin Predoiu, cel care a semnat cu mâna sa această măsură aberantă. Asistăm însă la fluturarea marii realizări a Partidului Național Liberal, prezentarea planului său de guvernare compus din promisiuni, planuri incoerente și completă lipsă de viziune.
*
„Independența energetică”
România deține resurse de gaze și petrol și are un potențial ridicat în energia eoliană, ceea ce ar putea transforma țara într-un jucător important pe piața de profil din Europa, însă necesitatea reformelor la scară largă și investițiile sunt factori importanți pentru a dezvolta această industrie.
Desigur, alinierea prețurilor trebuie făcută treptat și trebuie identificați și sprijiniți consumatorii vulnerabili. Totodată, Comisia Europeană ne-a solicitat reorganizare legislativă pentru a ne alinia normelor Uniunii Europene în privința prețurilor la energie. Există o piață largă și putem profita de ea pentru a ne pune în concordanță cu normele UE și în același timp pentru a exploata resursele pe care le deținem.
Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie din lume, importă circa 50% din necesarul de energie, iar proiecția este de 70% la orizontul 2030. Asigurarea securității energetice este un obiectiv prioritar al Uniunii Europene, accentuat mai ales după „crizele gazului”, determinate de conflictul comercial, politic și militar dintre Federația Rusă și Ucraina din ultimul timp. Evenimentele petrecute în politica externă a ultimului an ne determină să ne gândim tot mai accentuat la independența economică a României ca fiind de o importanță majoră pentru dezvoltarea economiei în viitor. Fără a renunța la relațiile comerciale cu Federația Rusă, ca partener de tradiție pe piața energetică, Europa, în general, și România, în special, trebuie să se orienteze și să se preocupe pentru a găsi soluții energetice la provocările viitoare.
În toamna anului trecut, între reprezentanții Complexului Energetic Oltenia și cei ai China Huadian Engineering s-a semnat un acord în baza căruia se va înființa o companie cu capital mixt pentru construcția unui nou grup energetic, de 500 MW, la termocentrala Rovinari, o investiție de circa un miliard de dolari. Proiectele energetice convenite cu investitori chinezi, la Rovinari, Tarnița, Mintia și grupurile 3 și 4 de la Cernavodă însumează investiții de 7 miliarde de dolari și vor contribui la consacrarea României ca exportator de energie în regiune. Unitățile 3 și 4 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă sunt considerate obiective investiționale strategice, la fel ca dezvoltarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița–Lăpușești.
Astfel, premierul Victor Ponta a afirmat că România poate să devină independentă energetic în maximum zece ani, inclusiv în urma exploatării resurselor de gaze și de țiței din Marea Neagră. Aflate în discuție și propuse spre închidere de către reprezentanții Fondului Monetar Internațional și cei ai Comisiei Europene, cele două complexuri energetice Hunedoara și Oltenia nu vor fi închise. Decizia Guvernului României, inclusiv a premierului Victor Ponta, vizavi de nesemnarea actelor adiționale cu FMI cu privire la închiderea celor două complexuri, Hunedoara și Oltenia, este fermă, indiferent de presiunile externe.
În România, o altă modalitate de a obține independența energetică este reducerea consumului de energie, iar aici avem exemplul programelor deja demarate, precum reabilitarea termică a blocurilor sau așa-numita „revoluție verde”, ilustrată de investițiile masive în producția de biogaz și energie eoliană. Astfel, constant, se dezvoltă noi metode de producere a energiei. Montarea de panouri solare, arderea deșeurilor într-un cadru controlat pentru a obține energie sunt alte soluții alternative. Acestea sunt vitale pentru țări cu resurse reduse, dar și un mod benefic de a reduce poluarea.
Trebuie să fim conștienți de faptul că anumite resurse naturale sunt limitate și neregenerabile. Dezvoltarea unei industrii alternative pentru producerea de energie este necesară și se poate baza pe resurse inepuizabile, cum ar fi apa sau soarele. Educarea populației, precum și implementarea de programe de genul „Casa verde” ne pot duce în direcția dorită.
Sunt de părere că dezvoltarea producției de hidroenergie și de energie eoliană trebuie să devină obiective strategice ale României, obiective pe care să le materializăm cât mai curând în legi ce vor genera politici publice adecvate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.