Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 decembrie 2021
procedural
<chair narration>
Aprobarea prelungirii programului de lucru
Discurs
4. Referitor la cauzele care au determinat amânarea termenului de finalizare pentru Strategia națională pentru sport, vă aducem la cunoștință că acest termen a fost amânat, ca urmare a volumului mare de lucru necesar pentru activitatea de cercetare și documentare în domeniul sportului. Pentru această activitate au fost cooptați 12 specialiști din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din ClujNapoca, urmând ca, până la sfârșitul lunii decembrie 2021, MTS să dispună de analiza preliminară privind starea sportului românesc, care va cuprinde informații relevante privind cunoașterea tendințelor în evoluția socială a sportului și identificarea unor priorități și obiective de politică națională de sport. Toate acestea vor fi prezentate și dezbătute, într-o primă etapă, cu sportivii activi și cu specialiștii din domeniu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.