Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Costică Macaleți
Discurs
## „5 octombrie – Ziua Mondială a Educației”
În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO și Organizația Internațională a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătorește în data de
5 octombrie în peste 200 de țări, denumirea ei fiind _World Teachers’ Day,_ în engleză, sau _Journée Mondiale des Enseignants_ , în franceză. În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice.
De ce o zi consacrată cadrelor didactice – educatori, învățători sau profesori? Pentru că ei contribuie în mod esențial la dezvoltarea unei țări, asigurând transmiterea de cunoștințe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanță, contribuind la păstrarea coeziunii sociale. UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenția anumitor guverne asupra condițiilor rele de muncă în care cadrele didactice își desfășoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora. Și exact în acest sens doresc să fac această declarație politică.
Angajații din educație din România au marcat și ei Ziua Mondială a Educației însă pentru ei a fi cadru didactic în România înseamnă o luptă permanentă pentru a supraviețui în limite decente, într-un sistem care declarativ este considerat prioritate națională, dar care s-a dovedit a fi un sistem politizat, subfinanțat, manipulat cu promisiuni nerespectate și angajamente încălcate în mod repetat.
De Ziua Mondială a Educației, dascălii românii au ieșit în stradă. Au avut motive bine întemeiate. Profesorii din țara noastră au cele mai mici salarii din Europa, alături de cei din Bulgaria. Raportul Comisiei Europene pentru anul 2009–2010 arată că la polul opus se află cadrele didactice din Luxemburg, Danemarca și Austria, care sunt plătite cel mai bine. Studiul compară salariile profesorilor și ale directorilor de școli din sectorul public din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și din Islanda, Norvegia și Turcia. De exemplu, venitul mediu net al unui profesor din Danemarca este de 61 de mii de euro pe an, al unui dascăl din Finlanda, de aproape 45 de mii de euro, al unui cadru didactic din Grecia, de aproape 23 de mii de euro, iar al unui profesor din România de... 6.000 de euro pe an. În țara noastră, criza economică a avut un impact puternic asupra salariilor din învățământ. În 2010 acestea au fost tăiate de Guvern cu 25%.
Iată cum recompensăm dascălii, iată cum înțelege Guvernul Băsescu-Boc să aibă grijă de educația cetățenilor și de viitorul acestei țări!
Mulțumim frumos și la mai multe „succesuri”!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.