Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 decembrie 2010
other
Domnului Borbély László
ministrul mediului și pădurilor
Discurs
## 5. **Petru Bașa, senator PDL, Circumscripția electorală nr. 28 Mureș**
Obiectul întrebării: Situația siturilor contaminate ecologic din România
Stimate domnule ministru,
Dezastrul ecologic din Ungaria din data de 4 octombrie, când rezervorul uzinei de alumină din Ajka a cedat, nu face decât să ne readucă aminte unele dezastre ecologice petrecute și în România, generându-ne totodată o preocupare mai acerbă pentru prevenirea unor astfel de dezastre datorate în principal neateției, dar și nerespectării măsurilor legale de protecție a mediului.
În acest caz, domnule ministru, vă întreb:
— Există un inventar al siturilor contaminate din România? Cum se realizează monitorizarea acestora și ce strategie pe termen apropiat a fost elaborată pentru prevenirea unor dezastre și pentru ecologizarea zonelor contaminate?
Solicit răspuns în scris.
_Trifon Belacurencu,_ senator PSD
Nr. 1346/11.12.2010
ce personal estimați că va fi disponibilizat în urma acestor măsuri.
Solicit răspuns verbal, în plenul Senatului, și în scris. Vă mulțumesc.
_Marius Petre Nicoară,_ senator PNL
Nr. 1241/14.09.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.