Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 decembrie 2010
other
Domnului Borbély László
ministrul mediului și pădurilor
Discurs
## 6. **Dumitru Oprea, senator PDL, Circumscripția electorală nr. 24 Iași**
Obiectul și motivarea întrebării: Defrișarea pădurii de la Ciric, Iași
Domnule ministru,
Primăria Municipiului Iași a semnat contractul cu firma ce urmează să proiecteze și să execute lucrările pentru reabilitarea și modernizarea zonei de agrement Ciric, în cadrul proiectului finanțat prin programul Regio. Punerea în practică a lucrărilor prevede defrișarea a aproximativ 6 hectare de pădure, cu intenția de reîmpădurire într-o altă locație, unde a eșuat o acțiune similară, prin proiectul „România prinde rădăcini”.
La depunerea proiectului, Agenția pentru Protecția Mediului Iași a emis primăriei o notificare de tip B (fără acord de mediu) pentru proiectul de reabilitare a Ciricului, iar până acum nu s-a depus nicio solicitare pentru avizul de mediu, fără de care proiectul nu poate începe.
Ca urmare, vă rugăm să ne comunicați dacă ați primit vreo cerere pentru aviz de mediu în privința acestui proiect, precum și măsurile pe care le aveți în vedere pentru stoparea defrișării pădurii, știind că sunt necesari zeci de ani pentru a avea alta în loc.
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
_Dumitru Oprea,_ senator PDL
Nr. 1494/22.12.2010.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.