Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 decembrie 2010
other
Domnului Tudor Gabriel Bohălteanu
director general, Compania Națională Poșta Română — SA — Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
Discurs
## 8. **Marius Petre Nicoară, senator PNL, Circumscripția electorală nr. 13 Cluj**
Obiectul întrebării: Reducerea cheltuielilor și a salariilor în cadrul instituției
În condițiile în care Guvernul Boc a anunțat în urmă cu câteva luni luarea unor decizii de austeritate privind cheltuielile publice cu aparatul guvernamental ca urmare a pachetului de legi privind reducerea salariilor, a bugetelor de chelutieli și a altor măsuri în sistemul public, vă rog să precizați următoarele:
1. Care sunt măsurile prevăzute de instituția dumneavoastră pentru reducerea cheltuielilor publice, prin evidențiere pe capitole, care este procentul și modul lor de reducere?
2. Prezentați o centralizare a sporurilor și stimulentelor acordate salariaților și conducerii executive a instituției în perioada 1 februarie—30 iunie 2010 și în ce proporție veți reduce aceste facilități conform măsurilor decizionale cerute de premierul Emil Boc.
Solicit răspuns verbal și în scris. Vă mulțumesc.
_Marius Petre Nicoară,_ senator PNL
Nr. 1462(a)/8.11.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.