Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Aurel Olarean
Discurs
„8 Martie la Rădăuți – motiv de propagandă ieftină pe bani publici”
„Ce poate fi mai frumos decât să oferi doamnelor și domnișoarelor un cântec și o floare de ziua lor?” – așa titra retoric presa locală, citându-l, bineînțeles, pe cine altul decât pe primarul Rădăuțiului, pesedistul Mihai Frunză. „Manifestarea va fi celebrată în Piața Centrală, fiind urmată de un concert susținut de cele mai în vogă trupe românești.” Această declarație, luată ca atare, avea rolul de a ne dezvălui – oare pentru a câta oară în ultimii ani, „sensibilitatea” la frumos a „veșnicului” tânăr septuagenar primar Frunză, dar ascundea un adevăr nerostit: totul a fost plătit din bani publici. Și asta, în timp ce urbea păstorită de primarul Frunză duce o lipsă acută de fonduri pentru refacerea infrastructurii sau a rețelelor de utilități publice.
Înțeleg grija electorală a primarului în prag de alegeri locale, înțeleg și grija bărbatului Frunză față de femeile din orașul pe care îl păstorește, înțeleg și dorința sa de a-și atrage tinerii, dar nu înțeleg de ce trebuie să facă toate astea pe banii publici, mai ales că rezultatul s-a dovedit a fi un fiasco total, o participare de 20–30 de spectatori aflați întâmplător în zonă, neputând să justifice nici măcar cheltuielile de organizare. Ca să nu mai vorbesc de sumele exorbitante cu care au fost plătite toate acele formații cu nume exotice chemate să facă deliciul junilor rădăuțeni!
Cunoaștem cu toții manifestările populiste cu mici și bere de 1 Mai și cu fasole și cârnați de 1 Decembrie, pe care PSD-ul se încăpățâneză cu obstinație să le ofere electoratului, dar, în spiritul respectului față de banul contribuabilului și al cavalerismului primului bărbat din Rădăuți, ar fi fost mult mai elegant și de bun-simț ca, cel puțin de astă dată, domnul primar să se limiteze la o floare. Ar fi fost și mult mai ieftin!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.