Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
„9 mai 1950 – 9 mai 2010, 60 de ani de existență a Uniunii Europene”
Ziua de 9 mai pentru noi, românii, are o importanță deosebită, asta pentru faptul că, din punct de vedere istoric, sărbătorim Ziua Independenței de stat a României și Ziua victoriei asupra fascismului, iar din punct de vedere european, aniversăm Ziua Uniunii Europene.
Aceste sărbători au un numitor comun: libertatea.
Ziua Uniunii Europene este numită și „Ziua Schuman”, după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care a fost baza creării actualei Uniuni Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială și politică.
Uniunea Europeană și-a propus să-și creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetățenii săi, să înlocuiască «cooperarea pașnică dintre statele europene» cu o construcție care să respecte libertatea și identitatea tuturor popoarelor născute și crescute pe acest continent.
Dacă la început obiectivul esențial imediat era acela al cooperării pașnice dintre statele europene, astăzi ambiția este diferită: construcția unei Europe care respectă libertatea și identitatea tuturor popoarelor ce o compun numai prin unirea popoarelor sale. Este necesar să conștientizăm că UE este în slujba cetățenilor săi, păstrându-și propriile valori, tradiții și propria limbă, cetățenii europeni ar trebui să se simtă în largul lor în ceea ce putem numi „casa europeană”.
Lumea de astăzi, într-o continuă și rapidă evoluție, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea și prosperitatea pot aduce unui continent altădată măcinat de războaie. Modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori și obiective comune. Și, nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, să ne amintim de ideea care a însoțit permanent demersul lui Monnet: „Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!”.
## „Criza economică”
Criza economică se amplifică pe fiecare zi ce trece, iar România se află în al doilea an de recesiune, iar specialiștii în economie nu reușesc să găsească antidot, iar cel mai mult această criză se resimte la nivelul companiilor. Pe de o parte, cele care au contractate credite pentru dezvoltare sau acoperirea altor nevoi de lucru se vor trezi în fața imposibilității de a restitui aceste împrumuturi, concomitent cu îngreunarea posibilității de plată a furnizorilor, mai ales în cazul celor care au de făcut plăți în valută. Astfel, întrucât bursele mondiale se prăbușesc, iar Bursa de Valori București a pierdut în doar câteva zile peste 2 miliarde de euro, companiile nu mai pot miza pe acestea ca surse de finanțare, astfel încât o altă variantă de acoperire a nevoilor financiare este total blocată.
Pe fondul crizei economice, este de așteptat ca și solicitările de creditare din partea companiilor adresate băncilor să scadă, se conturează astfel tabloul complet al unei crize financiare care va arunca în faliment extrem de multe companii din România. Am putea spune că astfel se va cerne mediul de afaceri de companii care nu rezistă seismelor economice, dar întrebarea care se pune este: va fi capabilă România să găsească managerii și resursele care să evite această criză economică care se configurează a fi cea mai mare din ultimul secol? De asemenea, oficialii europeni încep să fie îngrijorați de faptul că încetinirea economică a unor țări dezvoltate din Uniunea Europeană ar putea afecta per total economia comunitară.