Lucian Ovidiu Heiuș

„9 Mai și Declarația Schuman”

Declarația rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas înscrisă în istoria construcției europene drept „Declarația Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunități a Cărbunelui și Oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, CECO, înființată de Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. În 1950, națiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecințele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.

Țările Europei erau determinate să caute modalități de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producției de cărbune și oțel, conform declarației, un eventual război între Franța și Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”.

De bună seamă, reunirea intereselor economice a contribuit la creșterea standardelor de viață și la crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea de a adera la CECO le-a fost oferită și altor țări.

Citez: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.

Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată și activă este indispensabilă pentru menținerea unor relații pașnice. Asumându-și, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franța și-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reușit să realizăm o Europă unită și ne-am confruntat cu războaie. Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea națiunilor europene implică eliminarea opoziției seculare dintre Franța și Germania. Orice acțiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două țări.

Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub o înaltă autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federații europene și va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor. Solidaritatea de producție astfel stabilită va demonstra că orice război între Franța și Germania devine nu numai inimaginabil, ci și imposibil din punct de vedere material. Înființarea acestei unități de producție puternice, deschisă tuturor țărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor țărilor membre elementele principale ale producției industriale, în condiții egale (...).