Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Maria Dragomir
Discurs
„9 mai trebuie să devină ziua națională a României!” Nu poate fi ziua națională ziua României Mari, atâta timp cât România Mare nu mai există de peste 70 de ani!
Propunerea pe care o fac astăzi are semnificații profunde și chiar dacă ideea declarării acestei zile ca zi de sărbătoare națională (și atât) a mai fost vehiculată, elementele asupra cărora vreau să medităm astăzi sunt extrem de importante.
De ce cred că este necesară schimbarea zilei naționale a României? Din mai multe motive:
1. Pe 1 decembrie sărbătorim momentul extrem al istoriei noastre naționale, atunci când s-a realizat Unirea cea mare, atunci când România Mare a devenit statul atât de important, la nivel european, spre bucuria istoriei românești. Păi, avem noi dreptul să sărbătorim această zi astăzi? În condițiile în care Basarabia, Nordul Bucovinei, Caliacra (provincia din Bulgaria), Valea Timocului nu mai fac parte, de peste 70 de ani, din teritoriul României, avem noi dreptul să sărbătorim ceea ce înaintașii noștri au reușit, iar noi nu am fost în stare să păstrăm?! În loc de zi de sărbătoare, 1 decembrie ar trebui să devină zi de comemorare națională pentru ținuturile românești pierdute în acești 90 de ani!
2. 1 decembrie este (o știu și copiii la școală) o zi de iarnă. Este motivul pentru care manifestările de sărbătoare națională se desfășoară adeseori în frig, în ger, în viscol, ratând prilejul unei mari bucurii a românilor de pretutindeni.
Ar mai fi și alte motive, dar trebuie să motivăm necesitatea ca mutarea zilei naționale să se îndrepte spre ziua de 9 mai. Din cel puțin trei motive:
1. În urmă cu 126 de ani, a fost proclamată Independența de stat a României, acesta fiind motivul pentru care România a fost recunoscută la nivel internațional ca o națiune de sine stătătoare. Dreptul acesta a fost câștigat după Războiul din 1877, atunci când Armata Română, prin jertfa a mii de ostași, a reușit să învingă trupele otomane și să-și obțină acest drept. Momentul 9 mai 1877, declararea Independenței de stat a României (nepierdută, în mod normal, până în ziua de astăzi, deși astăzi avem multe semne de întrebare în legătură cu independența României, mai ales la îndemnul actual de a ceda hegemonia țării) trebuie să devină un moment extrem de important pentru români și România.
2. La 9 mai 1945 s-a încheiat cel de Al Doilea Război Mondial. Atunci a luat sfârșit ultimul război (sperăm), iar înfrângerea necondiționată a Germaniei a adus o schimbare radicală și pentru România.
3. 9 mai este (iată cum ajungem în actualitate, prin aceeași zi) Ziua Europei. Atunci când ministrul de externe al Franței, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar și altor state, să se treacă la realizarea unei federații europene în scopul menținerii păcii, mai multe state au deschis drumul realizării acestei unități la nivel european.
Iată deci atât motive de interes național, dar și internațional care ne dau dreptul să considerăm că ziua de 9 mai trebuie să devină ziua națională a României.