Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2008
Informare · Trimis la votul final
Ioan Ghișe
Discurs
A doua chestiune care trebuie însă precizată este următoarea: în cadrul Grupului deputaților liberali, noi am avut dezbateri serioase datorită faptului că ordonanța, în forma promovată în luna ianuarie, a avut prevederi diferite față de ceea ce astăzi se discută. Și asta, de ce? E bine să cunoască ceea ce spun acum mai ales aceia care din afara Parlamentului nu au citit prevederile constituționale.
Guvernul execută un buget aprobat de Parlament. Voința Parlamentului se exprimă în privința alocărilor de salarii în sectorul bugetar prin Legea bugetului de stat.
Or, aici, spunând lucrurilor pe nume, trebuie să precizăm că anul trecut, cam pe vremea asta, începea o mică păcăleală față de cadrele didactice. În ce consta ea? Înainte cu 10 zile de depunerea proiectului de buget de către Guvern la Parlament, un grup de colegi a inițiat un proiect de lege pentru mărirea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Acest demers, în principiu, este foarte bun și este în concordanță cu recunoașterea importanței sociale a muncii pe care dascălii o fac în România.
Care-i problema de politicianism? Problema constă în aceea că la dezbaterile din comisiile parlamentare – Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și, respectiv, Comisia pentru buget, finanțe și bănci – pentru bugetul anului 2008, anul trecut, pe vremea aceasta, nu s-a făcut un amendament în sensul măririi salariilor cadrelor didactice cu 50% în anul 2008. Pe cale de consecință, bugetul aprobat de Parlament a urmat ca Guvernul să-l execute și, în mod eșalonat, s-au stabilit aceste tranșe de mărire de salarii conform Ordonanței nr. 15 din 2008.
Precizez că, deși depus în octombrie 2007, proiectul de buget inițiat de o serie de colegi de la PSD a zăcut în Senat până în decembrie 2007, când a fost distribuit comisiilor parlamentare. Deci odată ce bugetul pe 2008 a intrat în derulare, în paralel, în comisiile Senatului, se dezbătea proiectul de buget.
În aprilie 2008, Senatul a aprobat acest proiect de lege. Din aprilie, până în prezent, din nou n-a intrat în dezbaterile comisiilor, decât în urmă cu câteva săptămân, și așa ne trezim că, exact în preajmă de campanie electorală, apare această propunere, bună pe fond, care însă putea fi aprobată încă din urmă cu un an de zile. Faptul că se exploatează două situații: pe de o parte, nevoia de salarii mai mari ale cadrelor didactice, care trebuie împlinită, iar pe de altă parte, faptul că s-a făcut această bombă cu efect întârziat care să explodeze exact acum, în preajmă de alegeri, asta deja este o abordare neprincipială. Închei, prin a vă spune următoarele: creșterea economică și eforturile pe care Guvernul Partidului Național Liberal împreună cu UDMR le-au făcut au ca obiectiv creșterea de venituri și, respectiv, de pensii pentru toate categoriile de cetățeni, și în mod special pentru bugetari.
Noi susținem acest proiect de lege, dar am ținut să precizăm că ceea ce a făcut PSD prin inițiativa sa și modul cum în paralel cu execuția bugetului mergea cu un proiect de lege nu a fost altceva decât o abordare politicianistă și demagogică.