Ioan Moldovan

„A fi sau a nu fi... investiția de la Roșia Montană”

Am reprezentat Partidul Conservator în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auroargentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România, care și-a început activitatea în urmă cu trei săptămâni. De altfel, Partidul Conservator a fost prima formațiune politică din România ai cărei parlamentari s-au deplasat la fața locului, încă de la începutul lunii trecute, pentru a se informa direct de la sursă despre toate aspectele legate de proiectul investițional din Munții Apuseni.

Ceea ce vreau să subliniez după mai multe vizite făcute la Roșia Montană, atât împreună cu colegii conservatori, cât și cu cei din Comisia specială, dar și în calitate de parlamentar de Cluj, o zonă aflată în apropierea Munților Apuseni, este faptul că raportul acestui organism de verificare va fi unul pertinent, corect și echilibrat. Este evident că, nefiind de specialitate, parlamentarii din Comisia specială vor întocmi un document final de ordin mai mult informal și tehnic, în care se vor regăsi toate opiniile recepționate, atât de la fața locului, cât și în urma numeroaselor audieri care au avut loc.

În ceea ce mă privește, nu pot până la acest moment să exprim o poziție tranșantă vizavi de oportunitatea demarării proiectului de exploatare a aurului, argintului și celorlalte metale prețioase din Munții Apuseni. La modul general, toată lumea are dreptate, fiecare în parte, atât investitorul și autoritățile, cât și localnicii și ONG-urile de mediu care se exprimă pro sau contra. Consider că zona Roșia Montană trebuie salvată de la dispariție într-un anumit fel, iar la acest capitol Guvernul ar trebui să decidă cu maximă responsabilitate o soluție alternativă, în cazul în care se hotărăște că mineritul nu va putea continua. Oamenii de acolo sunt într-adevăr săraci, lipsiți de perspective pe termen mediu și lung, iar faptul că au lucrat din moși-strămoși în mină îi îndreptățește să spere în perpetuarea mineritului.

Pe de altă parte, și investitorul are dreptatea sa, după ce a cheltuit zeci de milioane de dolari, precum susțin reprezentanții săi, pentru patrimoniul de la Roșia Montană. Mai rămâne în discuție ca investitorul să demonstreze că tehnologia cu cianuri pe care vrea să o folosească în Apuseni va avea un impact minim asupra mediului din România, respectiv că cianura nu va ajunge în pânza freatică a apelor și nu se va produce un dezastru ecologic de proporții, care ne-ar decredibiliza total în ochii Uniunii Europene. De asemenea, investitorul trebuie să dea asigurări că prin defrișarea unei suprafețe de 250 de hectare de pădure, o suprafață imensă, nu se vor modifica ecosistemele din zona respectivă și nu va fi niciun pericol ulterior. Nu în ultimul rând, se pune întrebarea de ce în atâția ani de la debutul proiectului și obținerea licenței de explorare evaluarea strategică de mediu și evaluarea impactului asupra mediului nu s-au finalizat, iar instituțiile abilitate nu au dat un aviz clar și în cunoștință de cauză continuării investiției.