Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Cristian Sorin Dumitrescu
Proiectul Legii antreprenorului social (PL-x 361/2011; retrimis comisiei) 68
Discurs
A pronunțat cuvântul. A zis că-s nervos. Eu mă identific cu acel nervos.
Domnule președinte de ședință, nu-s nervos! Sunt extraordinar de nervos! Și fiecare ar trebui să fie nervos și revoltat, și mai ales dumneavoastră, domnilor, pentru că noi suntem în opoziție. Și așa lumea nu prea înțelege care e în opoziție, care e în majoritate, pe toți ne apostrofează, ca să nu folosesc acel cuvânt. Dar dumneavoastră duceți povara electorală și nu puteți să spuneți, măcar argumentați. Eu aș vrea să vină, că așa e la Parlamentul European. Am fost acolo, a fost foarte frumos....
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.