Răzvan Ionuț Tănase

„Absolvenții de azi, șomerii de mâine”

Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor din România nu mai reprezintă de mult o noutate pentru noi, chiar pare mai mult o problemă pe care nu ne grăbim să o rezolvăm, judecând după faptul că „ne mândrim” de ceva vreme cu un loc „fruntaș” în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Ultimele cifre publicate de Institutul Național de Statistică ne confirmă încă o dată situația îngrijorătoare cu care ne confruntăm și, potrivit acestora, rata șomajului în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani se situează la 24,1%. Doar Executivul se încăpățânează să nu vadă aceste cifre, zăcând parcă în inconștiență după palma dată de criza demarată în 2008, pe seama căreia încearcă să pună propria incapacitate de rezolvare a împrejurărilor

critice, de care depinde viitorul țării noastre. De la copii și până la bătrâni, Guvernul aplică aceeași tactică bazată pe strategii implementate superficial și supuse eșecului total.

Cu ce au greșit oare acești oameni pe care statul îi obligă să plece în viață cu stângul, cu neîncrederea în ziua de mâine și într-un trai mai bun? Poate doar prin faptul că sunt tineri, iar respectiva categorie a populației nu mai stârnește de mult compasiunea autorităților, preocupate mai mult de discursuri sforăitoare și lăudarea unor planuri care întârzie să-și dovedească eficiența. Normal! „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!” De la Ministerul Educației și Cercetării Științifice și până la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu toții poartă pe umeri povara unei „generații pierdute”, pentru care nimeni nu găsește soluții să o readucă pe drumul corect.

De pe băncile școlilor și universităților scoatem șomeri pe bandă rulantă, fără să luăm în considerare discrepanța dintre sistemul de învățământ și piața muncii. După o simplă analiză putem observa cu ușurință că oferta și cererea locurilor de muncă se bat cap în cap, iar cine crede că vom reuși vreodată să acoperim zecile de posturi de strungari sau matrițeri, care așteaptă să fie ocupate, cu miile de economiști, absolvenți ai facultăților de specialitate, scăzând în acest mod rata șomajului, se îmbată cu apă rece. Este necesar să rezolvăm în primul rând problema necorelării între ceea ce se învață în sistemul educațional și ceea ce se cere în domeniile forței de muncă, făcând astfel un pas important în reducerea numărului tinerilor lipsiți de orice formă de finanțare. De aceea, încă din ciclul primar și mergând până la cel superior, trebuie să asigurăm o educație de calitate copiilor care vin în urma noastră, dezvoltându-le abilitățile necesare pentru a face față locurilor de muncă oferite. Deocamdată, previziunile în acest sens nu sunt deloc îmbucurătoare, căci sistemul educațional românesc își continuă drumul greșit pe care a apucat de ani buni și, din păcate, nu dă niciun semn de redresare.

Nici Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu pare să se implice activ în reducerea ratei șomajului în rândul tinerilor, deși încă din anul 2012 are un plan de măsuri adaptat la cel de la nivel european. Teoretic soluții există, dar practic preferăm să le păstrăm în sertare, condamnând acești oameni la dependența de sistemul asistenței sociale. Pe măsură ce timpul trece, persoanelor care nu sunt încadrate într-o formă sau alta de muncă le va fi din ce în ce mai greu să facă față cerințelor impuse de angajatori. Proaspăt ieșiți de pe băncile școlii și încrezători că-și pot lua viața în propriile mâini, tinerii află că nici măcar buna pregătire din timpul anilor de studiu, consolidată de o importantă experiență profesională, nu mai este suficientă pentru a-și construi o carieră. Pentru toate acestea ei „mulțumesc” ministerelor de resort și le răsplătesc „eforturile” depuse pentru a le construi o viață mai bună prin emigrări masive.