Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 ianuarie 2017
procedural · adoptat
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Abțineri? Nu sunt. Mulțumesc.
Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. Pe ordinea de zi de astăzi avem înscrisă prezentarea unei informări cu privire la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului, înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizat de comisiile permanente, în termenele stabilite.
Vă dau citire acestei informări, cu privire la inițiativa legislativă înregistrată la Biroul permanent al Camerei
Deputaților și care urmează să fie înaintată comisiilor permanente pentru examinare și întocmirea avizelor sau rapoartelor în termenele stabilite.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, PL-x 2/2017.
Au fost sesizate următoarele comisii cu acest proiect de lege: în fond – Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și pentru avize – Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Termenul pentru depunerea amendamentelor: 13 ianuarie 2017. Termenul de depunere a raportului: 17 ianuarie 2017.
Cameră decizională: Senatul.
În conformitate cu prevederile art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.
Ordinea de zi fiind epuizată, închid ședința de astăzi a Camerei Deputaților, din cadrul sesiunii extraordinare. Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.