Radu Lambrino

„Abuzurile și afacerile Primăriei Timișoara în domeniul construcțiilor de imobile”

Chiar în aceste zile a fost finalizată o primă parte a muncii Comisiei prezidențiale pentru patrimoniul construit, siturile

istorice și naturale din România, o comisie formată din specialiști și experți de renume în domeniu și fără o implicare sau _parti-pris_ politic. Documentul elaborat de comisie în această primă fază este intitulat „Măsuri prioritare de protecție — O ilustrare a stării de fapt” și constituie un semnal de alarmă disperat pentru salvarea patrimoniului, indiferent de natura acestuia. În ceea ce privește patrimoniul construit, documentul atrage atenția asupra diferitelor lacune în reglementările problematicii patrimoniului, dar și asupra diverselor practici de încălcare a legislației în vigoare.

Ceea ce se întâmplă însă în Timișoara depășește în pesimism concluziile acestei comisii și spun aceasta deoarece la Timișoara cele mai mari abuzuri sunt comise chiar de instituția care ar fi trebuit să vegheze la conservarea patrimoniului și a specificului atât de apreciat al acestui oraș, și anume Primăria, respectiv Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

Nu este prima dată când atrag atenția asupra distrugerii iremediabile a patrimoniului orașului, fie că e vorba de clădirile din centru, a căror fațadă este distrusă de noii proprietari, fie că este vorba despre aspectul unor străzi întregi care sunt îngropate în betoane în folosul unor afaceri cu locuri de parcare, fie că este vorba despre apariția unor clădiri de birouri în zone cu un cu totul alt specific.

Astăzi voi atrage atenția asupra unui alt aspect, la fel de important. Este vorba despre interesele și ilegalitățile care se ascund în spatele distrugerii unor întregi zone tradiționale rezidențiale de imobile familiale, prin acordarea abuzivă și preferențială a unor autorizații de construcție de imobile de tip bloc.

Probabil că mai puțină lume știe faptul că în Timișoara o parte consistentă a populației locuiește în zone rezidențiale de tip case, existând cartiere întregi, precum Cartierul Elisabetin, în care regimul general de înălțime și țesătura străzilor au o valoare istorică aparte. Nu este vorba, așadar, de noile cartiere rezidențiale sau așa-numitele cartiere de vile, ci de zone rezidențiale tradiționale în care regimul de înălțime este de obicei de P sau P+M.

Problema este că în aceste cartiere au început să apară șantiere din care se înalță blocuri cu 2, 3 sau mai multe niveluri, situație din care, dincolo de distrugerea definitivă a specificului zonei, rezultă modificarea radicală a calității vieții celor care deja locuiau în acele cartiere. Străzile înguste ce nu permit preluarea unui flux atât de mare de mașini, intimitatea curților, violată de ferestrele blocurilor care dau înspre vecini, reducerea spațiilor verzi, iată doar câteva din consecințele unei politici publice dezastruoase a actualei administrații locale din Timișoara.