Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Declarații politice
Cornel Mircea Sămărtinean
Discurs
„Accesarea fondurilor europene – șansa dezvoltării României”
Accesarea de fonduri europene, utilizând mecanismele naționale, este șansa dezvoltării României, prin investiții consistente în toate sectoarele importante. Constatăm că superbirocratizarea, hățișul legislativ în procedurile de accesare a fondurilor europene, precum și schimbarea regulilor în timpul jocului sunt câteva dintre cauzele care au determinat ca până acum România să nu fie performantă în acest domeniu.
Guvernul României are obligația și datoria de a maximiza accesul românilor la informații legate de oportunitățile de atragere de fonduri europene în exercițiul financiar de până în anul 2020, fie că vorbim de axe pentru zona de grupuri de acțiune locală (GAL) sau de fonduri destinate zonei de tineret din bugetul de stat, de exemplu Programul Start-up Nation.
Uniunea Europeană gestionează direct aproximativ 24% din fondurile europene, ceea ce reprezintă 35 de miliarde de euro anual, sumele fiind distribuite sub formă de granturi și contracte europene, pe bază de competiție europeană între aplicanți din toate statele membre, pe baza calității proiectelor primite.
Ministerul Fondurilor Europene a publicat, în sfârșit, o statistică a absorbției fondurilor europene pentru exercițiul financiar 2014–2020, din care reiese că, la patru ani de la debutul perioadei de planificare multianuală, România a primit rambursări de la Uniunea Europeană de doar 624 de milioane de euro, adică 2,77% din întreaga sumă alocată de 22,5 miliarde de euro.
În anul 2017, România a fost ultima țară în ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene în cadrul Planului Juncker, în condițiile în care anul trecut existau peste 350 de miliarde de euro care puteau să fie cheltuiți pentru diverse proiecte de infrastructură.
Consider că fondurile europene trebuie să constituie gura de oxigen pentru România. În acest sens, România trebuie să treacă la un nou model de dezvoltare în care accentul să fie pus pe proiecte și pe investiții reale, care să susțină producția internă și care să ducă la atingerea nivelului de performanță al celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
Dacă vrem cu adevărat ca economia României să se salveze și să beneficieze de pe urma fondurilor europene, este nevoie de disciplină, de performanță profesională, de stoparea risipei, de investiții care aduc plusvaloare, iar toate acestea ne vor permite să demarăm spre o responsabilitate românească atât de necesară României în toate domeniile.
Realitatea ne-a demonstrat însă că, până acum, ne-am confruntat cu un eșec de proporții al guvernării PSD–ALDE în procesul de absorbție a fondurilor Uniunii Europene, un eșec de care această guvernare este în totalitate responsabilă, pe care trebuie să și-l asume și pe care cu siguranță îl va deconta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .