Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Claudia Boghicevici
Discurs
„Accesibilizarea – o necesitate pentru persoanele cu dizabilități”
Aproximativ 3% din populația României este formată din persoane cu dizabilități. La ultimul protest de amploare organizat în capitală, în luna iulie a anului trecut, reprezentanții persoanelor cu dizabilități au reclamat lipsa măsurilor de accesibilizare a spațiului public, lipsa rampelor de acces, lipsa bordurilor de trecere pentru cărucioare, lipsa semafoarelor pentru nevăzători și chiar lipsa cabinelor de votare dimensionate pentru persoane aflate în cărucior (de reținut că nu toate persoanele cu dizabilități necesită urnă mobilă).
Am întrebat ministerul și pe doamna ministru Plumb: ce au de gând să facă pentru acești oameni?
Tot ce am primit a fost un răspuns pe șase pagini, scris de un funcționar, care, neștiind nimic, a răspuns politicos că se lucrează și mi-a dat niște obiective internaționale, care actualmente, deși ar trebui aplicate și să existe, sunt total ignorate.
Mă bucur că în cadrul răspunsului primit ministerul recunoaște că accesibilitatea reprezintă un aspect esențial pentru persoanele cu dizabilități. Totuși nu vedem nicio măsură concretă luată pentru acestea.
Solicit ministerului și pe această cale să se aplece și asupra problemelor persoanelor cu dizabilități. Au nevoie de acces în locurile publice!
*
„O grădiniță pentru fiecare copil”
Săptămâna trecută, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, alături de ministrul educației și cercetării științifice, Sorin Cîmpeanu, a semnat cu Asociația OvidiuRo acordul de parteneriat privind extinderea programului „Fiecare Copil în Grădiniță” la nivel național până în 2020.
S-a specificat pe această cale de către doamna Plumb că „promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei este un obiectiv fundamental pentru Guvernul Ponta. Vom sprijini demersurile societății civile care vin în sprijinul combaterii sărăciei în rândul copiilor. În acest sens, susținem extinderea Proiectului «Fiecare Copil în Grădiniță», dând astfel șanse copiilor aflați în dificultate de a avea acces la o educație normală”.
O întreb pe doamna ministru: dacă Guvernul vine doar în susținerea demersurilor societății civile ce vin în sprijinul combaterii sărăciei, de ce mai avem nevoie de ministere și guvern? Doar pentru a susține demersuri?
Solicit doamnei ministru să ne specifice demersurile pe care are de gând ministerul să le facă pentru ca fiecare copil al acestei țări să poată merge la grădiniță.
E așa simplu să ne punem semnătura pe un acord și să lăsăm totul pe umerii societății civile. Dar vom vedea în toamnă cum copiii nu au loc în grădinițe. Poate chiar unii dintre ei vor fi obligați să străbată kilometri pentru a ajunge la grădiniță.
Deși am văzut că înscrierea la grădiniță se face primăvara pentru toamnă, vă rog să vă gândiți câți dintre dumneavoastră cunosc acest lucru. Eu a trebuit să fac acest lucru pentru copilul meu și atunci am aflat, dar sunt oameni ce muncesc mult și nu au timp să cunoască acest lucru. Vă rog să vă gândiți câți dintre dumneavoastră au auzit de vreun demers al autorităților pentru informarea părinților în această privință.