Răzvan Ionuț Tănase

„Acciza pe cultură”

Adoptat tacit de Senat la sfârșitul anului trecut, Proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural stârnește îngrijorare atât în rândul reprezentanților editurilor, cât și al cititorilor, din cauza faptului că presupune creșteri ale prețurilor care nu vor face altceva decât să îngrădească accesul unei arii lărgite de oameni la literatură. Respectivul act prevede însă taxarea tuturor formelor de cultură, pornind de la literatură până la muzică, arte plastice, arhitectură și divertisment, ceea ce va conduce la scumpirea produselor, costul actului normativ urmând să fie suportat de cumpărători și edituri.

Având în vedere faptul că, în ultimii ani, România s-a confruntat cu o scădere drastică a consumului de carte, situându-ne din acest punct de vedere pe ultimele locuri în Europa, consider că respectiva suprataxare va reuși să amplifice declinul cu care ne confruntăm și să înrăutățească o situație care oricum nu ne face cinste. Dacă industria europeană de carte are o cifră de vânzări de aproximativ 30 de miliarde de dolari, României îi revine o valoare de doar 60 de milioane de euro, o piață foarte mică în raport cu Polonia, Suedia sau Germania, aceasta din urmă situându-se pe primul loc, cu vânzări de 9 miliarde de euro. De altfel, țara noastră ar fi singura din Uniunea Europeană care ar practica taxarea suplimentară, ceea ce ar produce efecte negative inclusiv din punctul de vedere al competitivității. De exemplu, timbrul cultural va duce la scăderea numărului de spectacole cu artiști străini și va descuraja în același timp susținerea culturii prin organizarea de evenimente cu artiști autohtoni. O altă problemă ridicată de această lege este faptul că, în cazul editurilor, banii pentru timbre vor trebui achitați în avans, înainte de livrarea cărților în librării și vinderea lor, care pot dura ani buni, ceea ce va duce la reducerea semnificativă a producției. Nici impactul psihologic asupra populației nu este de neglijat, acesta urmând să se manifeste cu siguranță prin diminuarea vânzărilor. Nu putem taxa cultura, mergând pe principiul accizei la țigări sau alcool, deoarece nu vom face altceva decât să descurajăm cu bună-știință și acel procent de 50% din populația țării care încă mai apreciază lectura.

Atât calitatea scăzută a vieții, cât și sistemul de învățământ haotic au transformat cititul și cărțile într-un lux care acum se dorește a fi taxat suplimentar. Nici pe departe nu contest buna intenție a inițiatorilor actului normativ adus astăzi în discuție, și anume de a-i susține pe creatorii din țara noastră, însă consecințele adoptării proiectului de lege în forma inițială se vor răsfrânge asupra consumului de cultură și a oamenilor al căror interes pentru această ramură nu este stimulat prea mult nici în prezent.

În concluzie, pe termen lung, toată lumea va fi afectată de creșterea fără precedent a nivelului de impunere din domeniu: cărți, bilete de teatru și concerte mai scumpe atrag după sine scăderea numărului de cumpărători și, implicit, a sumelor destinate susținerii și dezvoltării culturii naționale. De aici deducem faptul că o finanțare eficientă nu stă neapărat în adoptarea de legi care ne vor permite să plimbăm banii din buzunarele consumatorilor în buzunarele diferitelor organizații, fiind necesare în primul rând instituții care să își demonstreze competența prin soluții manageriale care să urmeze modelele europene de succes.