Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Costel Șoptică
Discurs
„Acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litrul de motorină lovește în agricultori”
Guvernul Ponta 3 atacă direct agricultura României, pentru că nu dă niciun semn că vrea să renunțe la introducerea accizei de 7 eurocenți pe litru pentru toți carburanții, iar unul dintre cele mai mari costuri pentru fermieri îl reprezintă tocmai cheltuielile cu motorina.
Din punct de vedere financiar, agricultorii români sunt net dezavantajați. Au unele dintre cele mai mici subvenții de la Uniunea Europeană, iar creditele bancare sunt la dobânzi de câteva ori mai mari decât cele pentru fermierii din vestul continentului. A fost o luptă acerbă ca măcar motorina folosită în agricultură să beneficieze de același tratament fiscal precum cea utilizată în alte state comunitare.
Abia în 2010 autoritățile au acceptat ca motorina pentru agricultură să aibă acciza scăzută, așa cum prevede Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității. Fermierii români au reclamat mereu avantajul concurențial pe care îl au agricultorii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producție.
Astfel, începând cu anul 2010, acciza la motorina pentru agricultură a scăzut la 21 de euro/1.000 de litri. Diferența dintre rata accizei standard, aplicabilă potrivit Codului fiscal, și rata accizei reduse reprezintă ajutor de stat sub formă de rambursare, a cărui valoare se determină în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro/leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii.
În toamna lui 2013 a fost promovat un act normativ prin care se stabilesc fondurile bugetare ce urmau să susțină subvenția la motorina pentru agricultură și condițiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Hotărârea Guvernului din 9 octombrie 2013 se referă la subvenționarea accizei la motorina pentru agricultură utilizată în ultima parte a lui 2013 și în primele trei trimestre ale anului 2014. Rata redusă de impozitare se aplică motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.
Guvernul Ponta, din care a făcut parte și Partidul Național Liberal, a stabilit cele mai mari valori ale sprijinului pentru motorina pentru agricultură, subvenția ajungând la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenționare atingând 410 milioane de litri pentru întreaga perioadă vizată.
Decizia de a crește acciza la carburanți cu 7 eurocenți pe litru ar reduce sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, ceea ce ar diminua valoarea subvenției cu aproape 24%, ducând-o la începuturile sale, când se aloca un leu pe litrul de motorină.
Partidul Național Liberal rămâne consecvent principiilor sale și va susține neaplicarea acestei accize suplimentare în agricultură, tocmai pentru a nu introduce și mai multe distorsiuni pe piața produselor agricole.