Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2014
final vote batch · adoptat tacit
Sorin Avram Iacoban
Discurs
„«Acoperit/descoperit», noul sport național practicat de Traian Băsescu”
În urma ultimului control medical anual făcut de președintele Traian Băsescu la Spitalul Militar din București, un lucru este cert: aparatul RMN s-a defectat, fapt pentru care au întârziat rezultatele medicale ale domnului președinte. Când acestea au fost date în sfârșit opiniei publice, concluzia a fost elocventă: „Președintele este apt medical pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”. Și cum rezultatul investigațiilor nu a fost combătut de nimeni, iată că ne-am pricopsit în spațiul public cu un președinte „sănătos tun”, care recent și-a intrat în atribuțiile de serviciu, atribuții probabil preluate de la anumite „servicii”, și a lansat în spațiul public teza candidatului la Președinție: „agent acoperit”.
Evident că ne întrebăm: despre cine are domnul președinte informații atât de prețioase? Să fie oare vorba despre doamna Elena Udrea? Sunt șanse, pentru că la acest nume probabil s-a gândit și domnul Gheorghe Tinel când a cerut comisie de anchetă în Parlament pentru demascarea celui „acoperit”. Vă aduc aminte că cea mai mare realizare politică a Domniei Sale a fost descrierea exactă a situației din PDL, în momentul în care în acest partid se dădeau lupte grele pentru conducerea lui între domnul Blaga și, evident, Elena Udrea. Și ce a văzut domnul Tinel în urma experienței sale de parlamentar redistribuit a doua oară consecutiv? Un ciorchine perfect: „Toți oamenii sunt pe ea ca un ciorchine, dar un ciorchine cu struguri dulci”, declara domnul Tinel despre liderul Domniei Sale în politică, Elena Udrea: „E un lider, bă, fraților!”
Și cum această imagine a ciorchinelui ideal nu l-a părăsit niciodată pe domnul Tinel, acesta a mai rostit o frază cu adevărat memorabilă pentru urmașii lui Traian: „PDL este un partid de opoziție – un titlu care merită revendicat!”. Aveți dreptate, domnule Tinel, nu se luptă nimeni pentru acest titlu pe care doriți să îl revendicați. Este al dumneavoastră și binemeritat.
Mai mult ca sigur concluzia colegului nostru este elocventă, Elena Udrea este „agentul acoperit”, pentru că: „Toți oamenii sunt pe ea ca pe un ciorchine”. Cu această concluzie nu este însă de acord președintele Băsescu, deoarece domnul președinte o vede pe Elena Udrea mai mult „descoperită” decât „acoperită”, pentru că aceasta este principala descoperire a Domniei Sale în politică.
Oare să se fi referit domnul președinte la domnul Klaus Iohannis? Ar putea fi posibil, de vreme ce liderul ACL s-a „acoperit” de foarte mult ridicol în ultima perioadă, totul culminând cu sentința Tribunalului București, care a stipulat, printre altele, că domnul Klaus Iohannis ocupă în mod ilegal funcția de președinte al PNL. „Acoperit” de atât de mult ridicol, de ce nu ar fi chiar Domnia Sa „agentul acoperit” de care vorbea președintele? Mai mult singur a declarat că este „politruc”, ceea ce ne pune în fața unei „descoperiri” epocale! Totuși, Domnia Sa a rămas „descoperit” în ceea ce privește propria declarație de avere, neputând să justifice de unde a avut veniturile necesare pentru cumpărarea celor șase case pe care le deține în proprietate. Deci „acoperit”, „descoperit” este încă o situație de dubiu.