Andrei Valentin Sava

„Acordul de principiu cu Iran de la Lausanne este un prim semnal pozitiv de deschidere spre cooperare a Iranului din ultimii 5 ani”

Tema pe care aș dori să o abordez astăzi este noul acord internațional de principiu agreat între statele P5+1 și Iran. Așadar, marile puteri din acest grup, și anume SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia și China au semnat luna aceasta la Lausanne, în Elveția, un acord de principiu cu Iranul, în domeniul nuclear. În cazul în care se va concretiza, acest acord ar putea atenua regimul de sancțiuni impus Teheranului în 2010 de către ONU. Statele prezente la reuniune au stabilit data de 30 iunie ca termen-limită în vederea ajungerii la un acord final privind ridicarea acestor sancțiuni, în schimbul unor restricționări clare ale programului nuclear derulat de Iran.

Rămâne de văzut dacă acest acord de intenție se va finaliza printr-un angajament concret al Iranului. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, domnul Jeffrey Rathke, a punctat foarte clar că, pentru ca acest acord să devină realitate, se impune un plan riguros de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor de către Iran: „Sancțiunile vor fi suspendate progresiv și cu condiția verificării îndeplinirii de către Iran a angajamentelor asumate, în conformitate cu un plan de acțiune complet și definitiv ce trebuie semnat până la 30 iunie.”

Cred că acest acord de principiu este un prim semnal pozitiv din partea Iranului din ultimii 5 ani, căruia trebuie să îi acordăm maximă atenție. Se impune, în același timp, o doză de precauție privitoare la mișcările viitoare pe care le va face Iranul în următoarea perioadă pe scena politică internațională.

Mai mult, trebuie să avem în vedere faptul că, recent, Vladimir Putin a semnat un decret privind intensificarea schimburilor economice între Rusia și Iran. Pe lângă livrarea de grâu și materiale de construcții de către Rusia, aceasta va furniza inclusiv sisteme de rachete de tip S-300. Deși măsura a fost criticată instant de SUA și Israel, ea va intra fără îndoială în vigoare. Această apropiere a Iranului de Rusia și invers trebuie privită ca o dovadă a reorientării celor două state către o politică a alianțelor bilaterale, în încercarea unor state de a înclina balanța de putere din zona Occidentului, reprezentat de SUA și Europa, în zona Orientului Mijlociu și a Rusiei.

Este clar faptul că, în acest moment, experimentăm o nouă abordare tactică în politica internațională și în care ne punem speranțele că va opri escaladarea cursei înarmării nucleare a Orientului Mijlociu. În relațiile internaționale cu Iranul, SUA și statele lumii au trecut de la politica izolării adversarului la politica tatonărilor acestuia și a eforturilor de antrenare a lui într-o potențială cooperare. Îmi exprim speranța ca toate aceste eforturi să se transforme într-o situație din care lumea întreagă va avea de câștigat, având în același timp o doză mare de realism în aceste așteptări.