Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Marian Dragomir
Discurs
„Acordurile cu FMI, Băsescu, Ponta și semnele aritmetice” Președintele Băsescu roagă Guvernul să renegocieze acordul cu FMI și oferă experiența sa.
La prima vedere, aș putea crede că este dorința președintelui Băsescu de a participa activ la negocieri în interesul României. La o analiză mai atentă, gândul mă conduce la amestecul acestuia în tot: guvern, economie, justiție, sănătate, învățământ, era să spun și diplomație, dar m-am oprit la timp. Diplomația rămâne un domeniu neexplorat pentru următorul președinte.
Guvernul Ponta a abordat diferit negocierile cu FMI. A inversat semnele din negocierea Guvernului Boc și a președintelui Băsescu cu FMI. Le-a inversat din momentul în care a reușit creșterea salariilor și a pensiilor tăiate de Guvernul Boc și de președintele Băsescu.
A continuat cu scăderea cu 15% a TVA la pâine, în timp ce Guvernul Boc și președintele Băsescu negociaseră creșterea cu 5% a TVA la tot ce se vinde cu factură.
Guvernul Ponta a crescut salariul minim de la 700 lei la 800 lei și în anul 2014 salariul minim va crește la 900 lei. A inversat semnele și la ultima negociere prin scăderea CAS cu 5%.
Traian Băsescu și PDL au cu siguranță experiența lor. Ei pot prezenta „succesurile” guvernării lor, guvernarea falimentului pentru marile societăți ale statului: Oltchim, Poșta Română, CFR Marfă etc., în timp de „băieții deștepți” din energie căpușau economia. Ei uită să ne prezinte numărul disponibilizaților, la fel cum uită să ne prezinte tăierile de salarii, batjocura pensionarilor. Bunul-simț și competența nu au loc la PDL, la ei primează doar minciuna și incompetența, semnul minus pentru români și plus pentru gașca lor.
Eu cred că președintele Băsescu este invidios pe abordarea diferită a Guvernului Ponta la negocierile cu FMI și dorește să ofere mărul otrăvit învelit în experiența sa distructivă.
Felicit premierul Victor Ponta și membrii Guvernului care ne-au arătat că se poate negocia în interesul României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.