Filip Georgescu

Acțiunile abuzive de trecere a celei mai mari părți a Parcului Trivale din proprietatea statului în patrimoniul unor indivizi dubioși a devenit o problemă alarmantă nu numai pentru piteșteni, ci pentru întreaga societate românească.

În ultimii patru-cinci ani, când furia retrocedărilor, încurajate de niște legi aberante, s-a manifestat în modul cel mai discreționar, Pădurea Trivale, însumând 2.000 de hectare, a fost supusă unor puternice presiuni de către diverși afaceriști, diminuându-și suprafața la aproape un sfert.

Sub oblăduirea unor reprezentanți ai autorităților locale și a unor factori de răspundere din cadrul Direcției Silvice Argeș, Pădurea Trivale a ieșit de sub jurisdicția statului și a legilor care-i asigurau protecția, transformându-se într-un element de tranzacții mafiote.

Constatăm cu durere că până la cele 480 de hectare, la care fusese redus Parcul Trivale, au fost prădate de noii lotri, deși această suprafață era inclusă în categoria funcțională 4A, care nu permite exploatarea produselor sale, nici defrișarea sau schimbarea destinației sale.

Este un adevărat mister că în asemenea condiții restrictive 400 de hectare din Parcul Trivale au intrat, fără niciun temei legal, în proprietatea particulară. Prin retrocedările ilegale înfăptuite în perioada 2005–2009 s-a atentat nu numai asupra funcțiilor de recreere și peisagistice pe care Pădurea Trivale le oferă cu atâta dărnicie piteștenilor, dar și asupra celorlalte binefaceri specifice oricărei zone forestiere.

Ca sistem ecologic complex, pădurea îndeplinește, pe de o parte, un rol de protecție și de ameliorare a mediului înconjurător, iar, pe de alta, are capacitatea de creare a unui mediu propriu, constituind cel mai eficace scut de apărare a solului împotriva eroziunii, de protejare a resurselor de apă, de reglare a climatului și de restabilire a echilibrului ecologic, comportându-se, în același timp, ca un uriaș filtru biologic în combaterea poluării.

Practic, în condițiile industrializării intense a județului Argeș din perioada anilor 1960–1989, Trivale a constituit un veritabil plămân pentru municipiul Pitești. În asemenea condiții, ocrotirea pădurilor ar fi trebuit să constituie nu doar o treabă a silvicultorilor, ci și o preocupare a întregii societăți.

La adăpostul libertății rău înțelese de care ne-am bucurat în perioada tranziției, în sânul societății românești au înflorit nestingherite corupția degradantă și crima organizată, având drept unic scop îmbogățirea peste noapte și fără muncă cinstită.

Furia oarbă de a acapara cât mai mult din avuția țării a devenit de-a dreptul patologică. Referindu-ne strict la jaful incalculabil care s-a produs în domeniul forestier, trebuie spus că autorii lui nu s-au sfiit să atace până și parcurile orășenești, rezervațiile naturale și monumentele naturii protejate prin lege.

Să ne amintim de asaltul asupra Parcului Herăstrău, când lacul fusese împresurat de dughene și chioșcuri. Să ne reamintim de Parcul Bordei, care a făcut obiectul unor tranzacții mafiote, ori de acțiunile nefaste întreprinse de patronii unor societăți imobiliare asupra unor zone verzi ca Pădurea Băneasa, ori vastele câmpuri de cercetări ale Institutului Agronomic din București, transformate de câțiva ani în cvartale de beton și sticlă.