Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2018
Declarații politice · respins
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
„Activitatea legislativă a coaliției de guvernare scade credibilitatea Parlamentului României în rândul cetățenilor”
Nu este prima dată când vă transmit faptul că activitatea legislativă defectuoasă contribuie în mod decisiv la scăderea gradului de credibilitate a Parlamentului României în rândul cetățenilor. Am făcut apel în nenumărate rânduri la calm și la cumpătare, la dialog politic constructiv și susținut, întemeiat pe valorile democratice comune, astfel încât acțiunile pe care unii colegi parlamentari le desfășoară să nu genereze o imagine negativă a puterii legislative a României.
Chiar dacă acest aspect este unul de ordin axiologic, care implică mai mult spirit civic, marea problemă este că tocmai acei deputați sau senatori care transmit la unison că Parlamentul nu se bucură de încrederea cetățenilor sunt și cei care îi afectează imaginea prin acțiunile lor. Parlamentul României nu mai este acea instituție centrală a statului român care se bucura de prestigiu, în care politicienii, mulți dintre ei cu studii în afară, făceau politică în interesul țării și, de multe ori, pe banii lor. Lucrurile s-au schimbat radical, evident în mod negativ.
De pildă, dacă în perioada interbelică vorbeam despre promovarea intereselor naționale și despre altruism politic, astăzi acele lucruri au fost înlocuite cu interese personale, egoism politic ș.a. Suntem martorii unui proces legislativ în care dezbaterile profunde pe proiectele de legi importante lipsesc cu desăvârșire, iar opoziția este obstrucționată, de cele mai multe ori, în a-și prezenta argumentele cu privire la diferite proiecte de lege.
Legislatura 2016–2020 este caracterizată, până în prezent, de dezbateri dure pe proiecte de lege controversate, care scot populația în stradă, proiecte de lege care sunt discutate cu repeziciune, fără discuții aplicate și profesioniste. Cu acest prilej, consider că astăzi este un moment în care fiecare dintre noi trebuie să demonstrăm că Parlamentul României este o instituție importantă și serioasă și vă îndemn pe fiecare dintre dumneavoastră să lăsați interesele personale deoparte și să votați moțiunea de cenzură!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.