Culiță Tărâță

Actuala criză economică constituie subiectul cel mai discutat și mediatizat dintre toate problemele majore cu care se confruntă astăzi omenirea. De la FMI și Comisia Europeană, până la Banca Mondială, de la BERD până la agențiile de rating, de la patronate la sindicate și de la analiștii institutelor de specialitate și cei ai băncilor până la gazetarii de profil, toți vorbesc despre cauzele care au declanșat actuala criză mondială, despre persistența ei, dar, mai cu seamă, despre urmările acestui fenomen distructiv, apreciate de mulți mai dure decât consecințele recesiunii financiare din anii 1929–1932.

În țara noastră, criza a venit în mod discret, prinzându-ne nepregătiți, așa cum ne surprind, de regulă, viscolele, inundațiile și alte calamități.

La începutul toamnei trecute, vorbeam despre criză ca despre cine știe ce tornadă de prin Caraibe, care nu va ajunge să biciuiască țărmurile Mării Negre ori Bărăganul. Chiar și autoritățile minimalizau acest fenomen, afirmând că dacă nu ne va ocoli, în niciun caz nu ne va pune pe jar, întrucât sistemul nostru bancar este solid, dar mai ales precaut.

Mai mult, unii analiști afirmau că noi nu vom fi afectați decât în foarte mică măsură, deoarece sistemul nostru bancar este mult prea slab, ca și economia. De fapt, și guvernanții, și economiștii uitau un lucru esențial, acela că România se află de ani buni într-o criză politică, economică și socială acută, agravată enorm de concesionarea resurselor naturale pe comisioane grase încasate de „băieții deștepți”, privatizarea pe nimica toată a obiectivelor industriale, degradarea agriculturii, creșterea permanentă a datoriei externe, deprecierea accentuată a monedei naționale, creșterea cheltuielilor publice, care s-au dublat în intervalul 2005–2008, sporirea excesivă a consumului de bunuri și servicii pe seama creditelor, ajunse acum la 50 miliarde de euro, din care 28 miliarde angajate de persoane fizice, dar și de politicile fiscale ultraliberale, aservite unor grupuri de interese (impozitul unic pe venit și pe profit de 16% determinând o reducere a veniturilor bugetare de circa 1,8 miliarde de euro anual), toate acestea accelerând recesiunea.

Specialiștii în materie consideră însă și azi că neajunsurile crizei se vor resimți la noi în lunile mai-iunie, fără să observe că factura socială s-a încărcat considerabil încă de la începutul anului, odată cu scăderea performanței economice, disponibilizarea a zeci și zeci de mii de angajați, scăderea vânzărilor pe piața imobiliară și pe cea a automobilelor, oprirea temporară a producției în cadrul unor mari companii, înghețarea salariilor și a pensiilor, desființarea cumulului, scumpirea medicamentelor și a alimentelor de bază și alte asemenea măsuri de austeritate.

Dacă guvernele mai tuturor țărilor au elaborat programe anticriză, noi lucrăm, ca de obicei, la voia întâmplării. Am pornit să reducem otova cheltuielile sociale, socotind că prin asemenea măsuri vom speria criza. Recent, guvernanții noștri au mai găsit o soluție originală. Ei apelează la necesitatea unei solidarități naționale pentru a diminua efectele crizei agravate de vulnerabilitățile mai vechi ale economiei românești. De când se știu pe lume, românii au stat umăr lângă umăr în fața tuturor vitregiilor naturii și vicisitudinilor istoriei.