Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Weber
Discurs
„Aderarea României la Spațiul Schengen rămâne un obiectiv important pentru Guvernul Ponta”
Aderarea României la Spațiul Schengen pare să fie încă un subiect sensibil, care continuă să genereze tot felul de polemici. Una dintre cele mai recente se referă la moțiunea simplă „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”, depusă de PP-DD și susținută de PDL, prin care s-a solicitat demisia ministrului de externe, Titus Corlățean, precum și susținerea de către toate partidele politice a aderării României la Spațiul Schengen. Așa cum era de așteptat, aceasta a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților, nefiind votată nici măcar de către semnatari. De altfel, nu este decât o altă încercare nereușită de a câștiga capital politic și de a manipula cetățenii, moțiunea în sine neavând nicio legătură cu intrarea în Spațiul Schengen, ci doar cu elogierea guvernărilor PDL și a așa-ziselor eforturi depuse de aceasta în acest scop.
În această situație, nu pot să nu mă întreb de ce obiectivul aderării nu a fost îndeplinit de PDL? Probabil pentru că nu au fost capabili, iar acum încearcă să găsească un țap ispășitor și să inducă populația în eroare, pentru propriul lor interes politic.
Totodată, prin această moțiune, care nu este altceva decât un amestec de referințe istorice aleatorii, aglomerări de date false, argumente și teme de discuție de politică internă lipsite de relevanță pentru o decizie de politică externă, se dorește inocularea ideii că USL a renunțat la intrarea în Spațiul Schengen. Nimic mai fals, acesta rămâne un obiectiv important pentru România, însă nu mai este „obiectivul zero”, fiind înlocuit de absorbția fondurilor europene, deoarece se impunea o restabilire a priorităților în funcție de nevoile imediate ale țării. În momentul de față problema fondurilor europene este mult mai importantă, orice investiție menită să creeze noi locuri de muncă fiind bine-venită.
Totodată, trebuie menționat că României i-a fost blocată aderarea la Schengen din motive pur politicianiste, ceea ce înseamnă că Guvernul de la București nu are nicio putere în această materie. De aceea, vom aștepta un context politic favorabil, iar atunci România, cu siguranță, va fi primită în Schengen.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.