„Adevărul despre Oltchim–Arpechim și influențele nefaste ale guvernelor PDL”
Despre situația actuală a Oltchim și Arpechim s-au spus foarte multe în ultima vreme însă, de cele mai multe ori, au fost spuse tot felul de povești, una mai gogonată decât alta! Din acest motiv cred că sunt necesare câteva precizări care au menirea de a arăta cum stau lucrurile în realitate, care este adevărul despre Oltchim–Arpechim și care au fost de fapt influențele fostelor guvernări ale PDL asupra acestor combinate!
Deși a fost înființat în 1966, Oltchim este un combinat updatat la zi cu tehnologia, iar produsele ce se pot fabrica astăzi pe platforma de la Râmnicu Vâlcea sunt produse cu o mare cerere pe o piață în care societatea deține un semimonopol regional – din Ucraina până în Germania, în afară de Oltchim, nu mai există decât un fabricant de PVC (policlorură de vinil) în Ungaria și unul de oxo-alcooli, polioli în Polonia, dar nimeni care să le producă pe amândouă.
Dintre cele două rafinării preluate de către OMV, Arpechim era singura care putea procesa și țiței din țară, dar și din import. De asemenea, la Arpechim se producea bitum de cea mai bună calitate și tot aici s-a obținut, pentru prima dată, motorină și benzină conform Euro 4 și Euro 5. Dar esențial este și faptul că Arpechim era unicul furnizor de materie primă (etilenă și propilenă) pentru SC OLTCHIM – SA (legătura făcându-se prin conductele subterane existente și funcționale). Mai pe larg spus, etilena și propilena, materiile prime necesare Oltchimului pentru producerea poliolilor, a
oxo-alcoolilor, a policlorurii de vinil, vin doar pe conductele ce leagă Oltchim de Arpechim, acestea având o lungime de 60 km și fiind funcționale din anii ’70. Etilena și propilena rezultă din procesarea benzinei nafta, care era furnizată Petrochimiei de rafinăria Arpechim – ambele alcătuind, până în anul 2004, Complexul Arpechim.
Din păcate, acest lanț trofic a fost întrerupt din momentul privatizării Arpechim și nu a mai fost reîntregit în mod corespunzător până în prezent, întregul proces fiind afectat și nemaiputând funcționa așa cum fusese conceput – ca un întreg!
După ce SC Oltchim – SA, începând cu anul 2007, acumulează datorii către furnizorul SC Petrom OMV – SA, la finele lui 2008 inevitabilul se produce: Petrom sistează livrările de materie primă (etilenă și propilenă) către Oltchim. În consecință, Oltchim își reduce activitatea în 2008, succesiv cu 20%, apoi cu încă 20%. Astfel, salvarea Oltchim-ului nu putea veni decât de la Petrochimia din Pitești, pe care OMV-ul o închisese în octombrie 2008 (până atunci nemaifiind oprită decât în revizii generale, dar și atunci oprirea tehnologică fiind planificată). Apoi, la finele anului 2008, Guvernul PDL, proaspăt instalat, își numește membrii în Consiliul de administrație al Oltchim.
În februarie 2009, pe fondul acuzațiilor lansate de PCC, noul Guvern (Boc 1) s-a gândit că Bruxelles-ul ar putea privi conversia datoriilor pe care Oltchim le avea la AVAS în acțiuni drept ajutor de stat, cerând încuviințarea Comisiei Europene. Dar răspunsul CE a venit mai târziu, abia după trei ani și trei guverne PDL, în martie 2012, când domnul Boc îi predase deja ștafeta performanței guvernamentale unui alt PDL-ist de elită, domnul Mihai Răzvan Ungureanu.
În anul 2009, ministrul economiei, domnul Adriean Videanu, a început lupta pentru relansarea Petrochimiei, care s-a soldat cu zero izbânzi: întâi a aprobat un memorandum pentru o linie de credit care să permită cumpărarea de la Petrom a Petrochimiei Arpechim, apoi, în februarie 2010, se transfera activitatea, împreună cu personalul, de la Petrochimie la SC Oltchim – SA. Mai departe, în septembrie 2010, AGA Oltchim aproba contractarea unui credit în valoare de 100 milioane euro pentru o revizie a Arpechim și pentru cash-flow.
Dar cum au stat lucrurile în realitate după aceea? Ce s-a petrecut în interiorul Oltchim? Ce s-a întâmplat la Petrochimie, după preluarea activității acesteia de către Oltchim? Cine este direct răspunzător de situația financiară critică în care se găsește acum Arpechim?
Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt cât se poate de relevante: un combinat cu mari datorii la stat, adică Oltchim, care era până la refuz căpușat și rămas și fără sursă de materie primă, a preluat Arpechim. De asemenea, Oltchim mai avea o povară: contractase credite pe care nu putea să le mai ramburseze. Abia în 2010, al doilea an de guvernare PDL, în care nu se schimbase nimic practic, doar teoretic și, bineînțeles, financiar, salariații Arpechim au înțeles că preluarea lor nu fusese făcută pentru salvarea Oltchim-ului și a Petrochimiei, ci pentru umflarea, în continuare, a conturilor celor din PDL.
Petrochimia era o nouă vacă de muls pentru guvernarea PDL! Din moment ce responsabilii cu administrarea Oltchim nu mai aveau ce să vândă, ce să gajeze de la Vâlcea, și-au găsit astfel o altă sursă, trecând la gajuri pe utilajele din Pitești.
Și astfel a început calvarul punerii pe butuci a Arpechim: petrochimiștilor li s-au impus drept contractori niște firme de „casă” ale SC Oltchim – SA – Protectchim, Mentchim, Proimsat, Progaz, Designro, Industrial Grup Montaj – și a început o amplă campanie de tăiat și vândut la fier vechi Arpechimul, care fusese preluat pe un euro, din banii obținuți susținându-se, aproape un an de zile, salariile la Vâlcea și la Pitești.
Un exemplu de bună administrare și exemplară investiție este și următoarea întâmplare: tâmplăria din aluminiu, care era nouă și funcțională, a fost înlocuită, la acea vreme, cu alta, în toate clădirile direcției Petrochimice Bradu, de cine credeți? De nimeni alta decât firma Ramplast – știm cu toții cui îi aparține firma Ramplast și ce legături de familie are domnul Boureanu cu aceasta... Apoi s-au făcut hidroizolații pe toate clădirile societății, utilizându-se un mecanism simplu: întâi se făcea lucrarea și ulterior se făceau referatele de necesitate conform suprafețelor. Se încheia contractul pe o suprafață, apoi se întocmeau multe alte acte adiționale, în așa fel încât să se închidă cantitățile executate. Toate firmele care lucrau erau firme reprezentative, de casă...
Același mecanism a funcționat și pentru alte reparații, precum cele de vopsitorii și izolații: se începea o lucrare pe o cantitate mică și ulterior se făceau acte adiționale până devenea lumea mulțumită... Dar, evident, mulțumiți nu erau angajații, ci patronii firmelor care executau lucrări nefolositoare într-o societate în plin declin, în care oamenii nu-și mai primeau banii decât cu 2–3 luni întârziere!
Și exemplele de excelentă administrare pot curge cu nemiluita: au fost zone în care niciodată, în 30 de ani de funcționare – și chiar a funcționat, s-a produs, iar materia primă „a curs în valuri” pe conducte către Oltchim, granulele de polietilenă vânzându-se într-un ritm mai mare decât se puteau produce –, nu s-au demontat toate ventilele de izolare. Dar acest lucru s-a făcut la preluarea de către Oltchim.
S-au făcut foarte multe investiții pe contracte încheiate fără ca specialiștii din Petrochimie să participe, fără să li se comunice acestora prețurile negociate pentru lucrări. Nu s-au făcut licitații pentru echipamentele achiziționate, ci au fost aduse, de asemenea, de la firmele de casă _._ Nu se cunosc prețurile oficiale ale achizițiilor, dar se știe că totul era de o calitate îndoielnică.
Un exemplu în acest sens este acela al celor peste 100 de ventile de izolare ce trebuiau montate pe conducte aflate sub presiune și care transportau produse periculoase. Noutatea aici nu constă în faptul că nu s-a făcut licitație pentru achiziționarea acestora, ci că au fost achiziționate de la o firmă care aducea la Oltchim aceleași ventile pentru trasee pe apă și cu presiuni mici! Deci nu puteau fi utilizate și în Petrochimie, deoarece pericolul devenea prea mare! Aceste ventile nu au fost însoțite de certificate de calitate conforme, unele documente însoțitoare fiind false, dovedindu-se ulterior că firma respectivă își pierduse de mult acreditarea CE. După ce au fost verificate pe bancul de probă, s-a constatat că 90% dintre ele aveau defecțiuni grave, iremediabile, iar specialiștii Petrochimiei au refuzat să le utilizeze. Deși s-au transmis numeroase sesizări către conducerea Oltchim de la acea vreme, nu s-a întâmplat nimic concret, în afară de faptul că s-a rămas cu ventile de sute de mii de euro în curte, deoarece firma de la care le-a
achiziționat Oltchim nu mai exista: patronii acesteia aveau de multă vreme bagajele făcute... Oltchim a reacționat într-un final, acționând în judecată doar o firmă devenită fantomă _,_ iar prejudiciul adus companiei nu a fost recuperat.
Cel mai grav lucru în tot acest parcurs, după preluarea Arpechim de către Oltchim, constă în faptul că nu a existat un buget care să fie asumat de către specialiștii diviziei și nu s-a știut niciodată cât se poate consuma. Abia la sfârșit, când s-a tras linie, s-au aflat sumele adevărate, care i-au îngrozit pe angajații Petrochimiei.
Cine trebuie să răspundă juridic pentru toate aceste prejudicii? Avem un răspuns concludent, aș zice: din 2010 și până în 2012, Guvernul PDL și-a numit oamenii în consiliile de administrație, iar aceștia au luat decizii și au împuternicit conducerea SC Oltchim – SA pentru a emite decizii financiare și tehnice! Ba, mai mult decât atât, directorul Roibu a fost de fiecare dată mandatat și împuternicit de AGA pentru a lua toate deciziile. Acesta a fost interfața guvernărilor PDL, care nu mai recunosc nimic acum. Oare domnul Roibu lua de unul singur acele hotărâri? Nu existau niște consilii de administrație formate, bineînțeles, din reprezentanți ai Ministerului Economiei, deci din PDL-iști 100%?
De bla-bla-uri suntem sătui! Doar am avut parte din belșug de repertorii de gen timp de patru ani!
N-am uitat că PDL, în frunte cu domnii Boc și Băsescu, în timp ce în SC Oltchim – SA personalul era în șomaj tehnic din 2009, iar cei din Petrochimie din septembrie 2011, promitea că prioritatea Guvernului sunt locurile de muncă ale vâlcenilor și argeșenilor, angajații erau cu salariile neplătite de câte 2–3 luni, iar Oltchim făcea datorii de ordinul sutelor de milioane de euro la SC Electrica – SA!
În martie 2011, Petrom închide rafinăria Arpechim, cea care, după finalizarea reviziei în Petrochimie, ar fi trebuit să asigure materia primă pentru Petrochimia care aparținea Oltchim-ului. Petrom făcuse acest anunț încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu ar fi trebuit să fie o surpriză pentru Guvernul PDL, pentru că și în 2010, tot PDL era Guvernul. Cu toate astea, politica struțului este din nou varianta pentru care optează Guvernul Boc: bagă capul în nisip.
Astfel că, în 2011, cu 1.200 de angajați în pragul șomajului la Rafinăria Arpechim, prim-ministrul Emil Boc se dădea de ceasul morții _,_ vorbind despre importanța rafinăriei pentru Oltchim și a Oltchimului pentru țară.
Tot atunci, PCC – acționarul minoritar – depunea o reclamație la Comisia Europeană, solicitând deschiderea unei investigații pentru un presupus ajutor de stat, în legătură cu creditul luat de Oltchim de la CEC Bank și cerea Curții de Apel București interzicerea garanției EximBank de 50 milioane de euro pentru Oltchim. Astfel, garanția de stat a intrat sub lupa Comisiei Europene, iar războiul dintre acționarul minoritar și cel majoritar s-a purtat cu consecințe păguboase pentru România.
În august 2012 au venit reprezentanții FMI și ai Băncii Mondiale și au tras România la răspundere pentru minciunile PDL-iste – privatizarea era restantă din aprilie, conform calendarului convenit de FMI cu Guvernul Boc 2!
Astfel, s-a dat un prim anunț de vânzare acțiuni (54,8062%), cu mențiunea că data depunerii ofertelor preliminare și neangajante era 17 aprilie 2012, care nu s-a concretizat. Exista un protocol semnat în data de 27 aprilie 2012, în scurta, dar celebra perioadă de guvernare MRU, între reprezentanții
MECMA prin OPSPI și sindicate, prin care MECMA se angaja să privatizeze Oltchim împreună cu rafinăria Arpechim, pentru a se asigura funcționarea la întreaga capacitate. De asemenea, existau promisiuni din partea conducerii PDL-iste a MECMA că negocierile cu OMV pentru preluarea rafinăriei Arpechim avansează.
Ce a urmat, știm cu toții: un simulacru, la care un întreg popor a asistat cu nedumerire, cu neîncredere, dar, mai ales, cu lehamite. Adică PDL a încercat să-l transforme în țap ispășitor pe premierul Ponta și Guvernul USL, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a transforma privatizarea Oltchim într-un circ josnic!
Singurii care plătesc un preț greu pentru aceste eșecuri în lanț, descrise mai sus, sunt muncitorii de la Oltchim, care nu știu cu ce să-și mai plătească ratele și facturile, care nu știu cu ce să-și mai hrănească copiii și care nu știu dacă de mâine vor mai avea vreun loc de muncă.
Perspectivele sunt sumbre atât pentru ei, cât și pentru cei în jur de 15.000 de angajați din industriile pe orizontală, care vor fi afectați în cazul reducerii activității sau închiderii Oltchim.
Mă întreb și vă întreb: unde erați, domnilor din PDL, în acea perioadă? Sau ați șters-o din istoria recentă cu buretele? Ceea ce a început să iasă la iveală nu cred că face cinste guvernării PDL și deci nu vă dă în niciun caz dreptul să acuzați! Din contră, aveți de decontat uriașe facturi! Ați fost la guvernare și ați produs declinul Oltchim! Sau ați uitat complet și faptul că ați avut majoritate parlamentară și ați făcut legile așa cum ați vrut, timp de patru ani? Nu v-ați interesat de soarta Oltchim și nu ați luat deloc atitudine atunci când căpușarea acesteia devenise o caracatiță uriașă, deși ați fost la guvernare din 2008 până în 2012! Ce ați realizat pentru Oltchim și Arpechim? În afară de vizitele electorale zgomotoase pe platforma de la Vâlcea, înconjurați de stafful PDL al orașului, în care le promiteați oamenilor marea dumneavoastră implicare, cu ce soluții concrete ați venit vreodată? Acum veniți cu moțiuni în care ar trebui să se regăsească _mea culpa_ guvernelor PDL! Este apanajul opoziției, arătatul cu degetul, dar acesta trebuie să fie și probat!
Ați învrăjbit și sărăcit poporul român, în loc de consacratul, dar neimplementatul slogan „Să trăiți bine!” _,_ și v-ați bătut joc de banul public, făcând, fără număr, cheltuieli inutile pe telegondole, pe terenuri de sport în pantă, pe piscine în sate părăsite, furând practic banii europeni cu care puteați să creați noi locuri de muncă!
După ce ați contribuit cu mult spor și dăruire totală la propriul buzunar de partid, reușind performanța de a dizolva, în 4 ani, toată încrederea în viitor a acestui popor, obligându-i să-și părăsească țara, să fie slugi umile pentru străini, ați venit să le vorbiți românilor despre un adevăr care nu vă aparține și pe care-l vopsiți în continuare! Cine vă mai crede?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Andrei Dominic Gerea · 5 martie 2013 · monitorul.ai