„Adevărul despre traiul românilor după doi ani de guvernare PSD”
Au trecut deja 2 ani de guvernare PSD și toți românii trăiesc mai prost ca în perioada guvernării PDL, așa dificilă cum a fost.
Nu o spun numai eu, o spun datele oficiale ale statisticii, date pe care PSD le ascunde sub un lacăt bine strâns. Cei de la PSD au promis un milion de locuri de muncă, dar bilanțul după 2 ani de guvernare Ponta este că avem cu 50.000 mai mulți șomeri. Cele mai grave probleme sunt cele cu care se confruntă tinerii, în rândul cărora șomajul va ajunge anul acesta la 25%. Avem 400 de milioane de euro de la UE pentru angajarea tinerilor și ei nu sunt în stare să spună ce fac cu banii!
Guvernarea PDL a avut o viziune de încurajare a muncii, prin promovarea unor proiecte-cheie precum Codul muncii, Legea uceniciei sau Legea zilierilor. Astfel de proiecte trebuie continuate, pentru ca tinerii să aibă șansa unui loc de muncă, inclusiv prin încurajarea meseriilor tradiționale. Nu sunt în stare să o facă, de aceea tot noi o vom face, chiar și din opoziție, prin promovarea unei Legi a meșteșugarilor.
Tot ce vedem în jur este că membrii PSD-ului se laudă că au întregit salariile și pensiile, dar nu fac decât să îi mintă pe români. Din cei 25% tăiați în criza din 2010, deja 15% i-am dat noi înapoi la 1 ianuarie 2011. Iar pensiile nu au fost tăiate niciodată în guvernarea PDL, asta e doar o minciună marca PSD, o minciună prin care vor să îi manipuleze pe pensionari împotriva noastră, asta deși guvernarea Ponta s-a specializat în a fura din banii pensionarilor prin diverse șmecherii. În 2014 punctul de pensie trebuia majorat conform Legii nr. 263/2010 cu minim 5% (4,1% cât este rata inflației medii proiectate pentru 2013 + 0,9% cât este jumătate din creșterea reală a salariului mediu proiectată pentru 2013), Guvernul Ponta a acordat doar o indexare de 3,75% a punctului de pensie. În plus, Ponta nu a făcut nimic pentru majorarea pensiilor, a aplicat doar legea redactată și adoptată de PDL.
Sub guvernarea PDL pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 30%, de la 593 de lei în anul 2008, la 773 de lei în anul 2011. Asta deși eram în plină criză economică. Aceeași tendință a fost urmată și de pensia medie cu stagiu complet de cotizare, care s-a majorat cu 23% și a crescut la 1.083 de lei în același an, de la 879 de lei în anul 2008.
De aceea, oricât de amplă este propaganda PSD, în ultimul timp românii au conștientizat că PDL nu a tăiat pensiile, că PDL a introdus echitate într-un sistem în pragul colapsului! Pensiile cresc acum în fiecare an nu prin generozitatea guvernării Ponta, ci pentru că Legea PDL din 2010 stabilește o indexare anuală în baza creșterii prețurilor și a salariilor.
Acesta este marele adevăr, nu propaganda deșănțată a PSD-iștilor care ne fac de rușine în Europa!
PDL, ca forță a Dreptei a fost nevoit să salveze țara după risipa inconștientă din anii 2007–2008, iar acum pesediștii o bagă din nou în prăpastie! Datele oficiale de la statistică sunt clare: trăim mai prost ca în 2008 și 2010. Salariul mediu a scăzut de la 610 euro în 2008, la 589 euro în 2013. O familie își permitea anul trecut să cumpere, din veniturile lunare, 415 kilograme de carne de porc în viu, cu 25 de kilograme mai puțin decât în anul de vârf al crizei, 2010, și cu 52 de kilograme mai puțin decât în 2008, dar și cu 54 de kilograme mai puțin decât în 2011, când, datorită PDL, economia revenise pe plus. Guvernul Ponta trăiește pe datorie, se împrumută de bani în fiecare zi, mai exact cu 45 de milioane de euro pe zi. După o așa-zisă creștere economică de 3,5% în 2013, România, sub PSD, nu poate să își asigure
finanțarea pensiilor, a salariilor și a investițiilor din impozite și taxe. Numai în acest an românii trebuie să plătească taxe și impozite de aproximativ 200 de miliarde, adică de patru ori mai mult decât bugetul anual destinat pensiilor. Și Guvernul PSD nu face nimic pentru a îmbunătăți lucrurile! Doar din evaziunea fiscală pe TVA România nu încasează anual circa 10 miliarde euro. Ne-ar ajunge să plătim 100 de euro în plus pe lună pentru fiecare salariat bugetar (1,2 milioane persoane) și pentru fiecare pensionar (5,4 milioane români). Unde sunt acești bani? În buzunarele baronilor roșii, în conturile clientelei politice pesediste!
Acesta este adevărul despre catastrofala guvernare PSD a ultimilor 2 ani, o guvernare căreia trebuie să îi punem capăt cât mai repede posibil!
„Cinci provocări ce urmează a fi abordate prin utilizarea fondurilor europene în perioada 2014–2020”
Acordul de parteneriat (AP) este documentul strategic fundamental care va stabili prioritățile și instituțiile prin care România va absorbi fondurile europene în cadrul financiar multianual al UE 2014–2020, un document tratat din păcate în batjocură de actualul Guvern, el nefiind aprobat nici acum la Bruxelles, după ce a fost respins de trei ori de Comisia Europeană. Ulterior aprobării acestuia, pot fi aprobate și programele operaționale și acreditat întreg sistemul care va permite absorbția fondurilor pentru perioada 2014–2020.
Pentru perioada următoare de programare, România va avea la dispoziție aproximativ 39,9 miliarde de euro fonduri europene, dintre care 21,8 miliarde de euro fonduri structurale și de coeziune.
Astfel, cinci provocări urmează a fi abordate prin utilizarea fondurilor europene în perioada 2014–2020, cu obiectivul global de a reduce disparitățile de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale UE. Gândiți-vă numai câte lucruri bune s-ar putea face pe cele cinci mari provocări care găsesc finanțare europeană în perioada 2014–2020, dacă eforturile administrațiilor locale ar fi susținute și de Guvern, dar nu numai cele conduse de baronii PSD!
Cele cinci provocări ce urmează a fi abordate prin utilizarea fondurilor europene în perioada 2014–2020 sunt:
## 1. Competitivitatea
Principalele nevoi de dezvoltare identificate sunt:
– extinderea și creșterea continuă, inclusiv pe piața internațională, ale sectoarelor industriei prelucrătoare și serviciilor cu valoare adăugată mare, în special sectorul autovehiculelor, al produselor și serviciilor TIC, al procesării alimentelor și băuturilor;
– transformarea sectoarelor tradiționale ale României — sănătate/produse farmaceutice; turism de sănătate și ecoturism; textile/pielărie; lemn/mobilier; industrii creative; energie/managementul mediului – și în agricultură, silvicultură și pescuit, unde există potențial de creștere a valorii adăugate sau pentru susținerea activității pe termen mediu, prin exploatarea nișelor specializate și prin creșterea competitivității prin inovare și dezvoltarea pieței;
– restructurarea și consolidarea exploatațiilor agricole, pentru a îmbunătăți competitivitatea și durabilitatea acestora, împreună cu adoptarea de către acestea a unor practici agricole și de gestionare a terenurilor moderne și inovatoare;
– îmbunătățirea radicală a mediului de afaceri în ceea ce privește disponibilitatea resurselor financiare pentru investiții, transparența și predictibilitatea politicilor și proporționalitatea administrației și a procesului de reglementare, inclusiv prin îmbunătățirea utilizării TIC de către autorități.
2. Oamenii și societatea
Principalele nevoi de dezvoltare:
- creșterea oportunităților de ocupare;
– integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor care nu sunt angajați, nu sunt înscriși în sistemul de învățământ sau formare profesională (NEETs);
– acces la ocupare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, cu deosebire pentru femei, tineri și lucrători mai în vârstă, cetățeni români de etnie romă, persoane cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile;
- reducerea disparităților regionale și teritoriale și intensificarea mobilității forței de muncă;
– îmbunătățirea alinierii ocupării forței de muncă și a serviciilor de dezvoltare a forței de muncă la nevoile în schimbare ale pieței muncii;
– atragerea tinerilor și dezvoltarea competențelor în sectorul agricol, prin formare adecvată;
– conversia în activități nonagricole, diversificarea economiei rurale și crearea de locuri de muncă.
3. Infrastructura
Principalele nevoi de dezvoltare:
– îmbunătățirea accesibilității României și a regiunilor sale și a conectivității acestora cu piețele, reducându-se astfel semnificativ obstacolele în calea dezvoltării și diversificării lor, în contextul Masterplanului General de Transport;
– îmbunătățirea sustenabilității sistemului mixt de transport din România și atractivității alternativelor la transportul rutier.
## 4. Resursele
Principalele nevoi de dezvoltare identificate sunt:
– promovarea utilizării cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă;
– îmbunătățirea eficienței energetice prin dezvoltarea sistemelor de distribuție inteligentă;
– asigurarea sistemelor publice de termoficare moderne și eficiente;
– creșterea nivelului de sechestrare a carbonului, în special în agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură;
– creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri rezidențiale și publice și a domeniului public, inclusiv a iluminatului public;
– îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului transporturilor, inclusiv a sistemelor de transport urban, a ambarcațiunilor de pescuit și a unităților de prelucrare;
– îmbunătățirea eficienței energetice prin dezvoltarea sistemelor de transport inteligent;
– extinderea accesului publicului la serviciile de apă și ape uzate, în contextul Directivei-cadru privind apa și al planurilor de management ale bazinelor hidrografice;
– facilitarea tranziției modului de gestionare a deșeurilor către un sistem orientat către piață, bazat pe ierarhia deșeurilor, în contextul Directivei-cadru privind deșeurile;
– protejarea, conservarea, reabilitarea și exploatarea atentă a patrimoniului cultural și a bunurilor naturale ale României, inclusiv a peisajelor, a terenurilor agricole, a pădurilor, a apelor interioare și de coastă, a zonelor protejate și a biodiversității;
– dezvoltarea și îmbunătățirea evaluării calității aerului; – soluționarea situației privind siturile abandonate și poluate, precum și gestionarea surselor actuale de poluare;
– exploatarea investițiilor publice în protecția mediului pentru a crea noi piețe potențial disponibile pentru IMM-uri
și întreprinderi sociale, în special în zonele mai puțin dezvoltate ale României și în zonele rurale;
- reducerea abandonului activităților agricole.
5. Administrația și guvernarea
Principalele nevoi de dezvoltare identificate sunt:
- Îmbunătățirea procesului decizional și a eficienței
- cheltuielilor publice la toate nivelurile;
- dezvoltarea și implementarea de sisteme și proceduri
- pentru coordonarea politicilor;
- dezvoltarea de mecanisme de monitorizare și evaluare
- a politicilor implementate;
– îmbunătățirea procesului bugetar și legislativ prin evaluări detaliate de impact și procese de consultare eficiente;
– adaptarea planurilor de acțiune în funcție de rezultatele analizelor funcționale ale instituțiilor publice;
– dezvoltarea de competențe în domeniile planificării strategice și programării bugetare, evaluărilor de impact și monitorizării și evaluării (de exemplu, formare și metodologii, baze de date pentru indicatori);
– consolidarea dimensiunii participative, dezvoltarea de mecanisme de consultare și participarea la procesul decizional;
– reformarea managementului resurselor umane în instituțiile publice;
– elaborarea și aplicarea unui cadru strategic integrat de management al resurselor umane în sectorul public;
– creșterea nivelului de profesionalism și de atractivitate al administrației publice;
– reducerea birocrației pentru companii și cetățeni.
Rămâne doar ca aceste provocări să nu rămână doar pe hârtie într-un an 2014 ce pare pierdut din punctul de vedere al absorbției fondurilor europene.
„Protecția copiilor și a tinerilor cu dizabilități”
Copiii și tinerii cu dizabilități necesită o atenție deosebită din partea noastră, de aceea trebuie să învățăm cu toții cum să facem față provocărilor pe care le ridică sistemul asistenței sociale pentru această categorie de persoane, pentru a sprijini generația tânără din România.
Așadar, este nevoie de un efort concentrat din partea tuturor instituțiilor cu responsabilități în domeniu pentru a sprijini copiii și tinerii care se află în această categorie, fie că vorbim despre copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, copii cu dizabilități, care au părăsit instituțiile de ocrotire sau copii care provin din familii care fac parte din grupurile vulnerabile.
În ceea ce privește protecția copiilor și a tinerilor cu dizabilități, din păcate, România nu este încă pregătită pentru a răspunde nevoilor complexe ale acestora, având de depășit bariere majore, precum: insuficiența serviciilor de recuperare, insuficienta pregătire a școlilor (clădiri, corp profesoral, programe școlare adaptate) pentru incluziunea copiilor cu dizabilități, perspectivele reduse de pregătire profesională și de încadrare, precum și slaba dezvoltare a facilităților (rampe de acces, mijloace de transport adaptate) care să sprijine participarea la viața socială și pentru a limita cât mai mult gradul de dependență față de membrii familiei.
La toate acestea se adaugă cea mai gravă piedică, și anume indiferența și lipsa de implicare a autorităților, astfel că a vorbi punctual despre politici de integrare a tinerilor cu dizabilități în câmpul muncii este prea mult în contextul guvernării actuale.
În ciuda tuturor ideilor preconcepute că persoanele cu dizabilități nu pot furniza servicii și produse de aceeași calitate ca și persoanele fără dizabilități, realitatea contrazice: o persoană cu dizabilități poate să contribuie semnificativ și pe termen lung la creșterea productivității și a profitului companiilor, un argument în acest sens fiind motivația și dorința de integrare socială a acestora. Tinerii cu dizabilități au un potențial socioeconomic valoros pentru întreaga societate, motiv pentru care este necesar și esențial ca piața muncii să devină mai deschisă în ceea ce privește implicarea activă a acestora.
În ceea ce mă privește, consider că încadrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii are nevoie de politici susținute care să aibă drept scop limitarea gradului de dependență al acestora față de cei din jur. Un exemplu în acest sens este propunerea legislativă pe care am depus-o și care a fost adoptată de Parlamentul României privind finanțarea de la buget a programelor de asistență vie pentru persoanele cu dizabilități. Am depus această propunere legislativă ținând cont de problemele cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de vedere din România, probleme care în final au drept consecință dificultatea integrării sociale a acestora. De aceea, este necesar să susținem astfel de persoane și în România, să avem un program la nivel național prin care cât mai multe persoane cu deficiență de vedere să beneficieze de ajutorul unor astfel de câini și să avem o legislație adecvată prin care să creăm cadrul necesar pentru formarea unor centre de pregătire a câinilor-ghizi.
Este timpul ca și România să intre în rândul țărilor europene din punctul de vedere al politicilor dedicate în mod particular pentru persoanele cu dizabilități.
„Imperativul unui nou proiect de dreapta pe scena politică românească”
Rezultatele alegerilor europarlamentare la Arad confirmă supremația dreptei în această zonă. Scorul însumat al PDL și PMP este în Arad de 29%, peste cel al PSD, iar dacă adăugăm și scorul PNL ajungem la aproape 42%, în condițiile în care UDMR s-a apropiat din nou de 8%, iar 5% au mers către candidatul independent Mircea Diaconu. Prin urmare, la Arad, s-a păstrat trendul ultimilor ani, cu atât mai mult cu cât PDL a rămas bastionul dreptei și după aceste alegeri, în ciuda tuturor atacurilor care au venit din toate părțile.
Astfel, consider că unificarea dreptei este pasul următor pentru a învinge stânga la alegerile prezidențiale!
Acest mare proiect de dreapta are toate șansele să se coaguleze atât timp cât ambii parteneri înțeleg să renunțe la unele orgolii și să respecte un set comun de principii. BPN al PDL a decis ca în mandatul de negociere cu PNL să fie promovate valorile noastre fundamentale: respect pentru statul de drept și independența justiției, sprijin pentru direcția euroatlantică a României, suport pentru un stat minimal în economie, pentru reducerea fiscalității și crearea de locuri de muncă. De la aceste valori plecăm în negocierea cu PNL, și nu de la persoane sau alte pretenții. În discuțiile cu PNL vom stabili și criteriile pe baza cărora vom colabora, inclusiv criteriile pentru desemnarea candidatului la Președinție.
PDL și PNL sunt în acest moment doi parteneri aproape egali care trebuie să își acomodeze direcțiile în beneficiul dreptei și al României. Deja primul pas a fost făcut odată cu anunțul intrării PNL în familia europeană a PPE, unde PDL e membru cu drepturi depline din 2006. Urmează să construim acest pol de dreapta care să sprijine un candidat unic la
Președinție, iar în 2015 să ne gândim serios la fuziunea într-un singur mare partid de dreapta, care să câștige alegerile locale și parlamentare din 2016. Față de alte alianțe care au existat în trecut, cea dintre PDL și PNL va avea un avantaj enorm: sprijinul celei mai importante familii politice europene, cea a PPE, cea care a câștigat și alegerile europene de săptămâna trecută.
În ceea ce privește intrarea în această alianță de dreapta a FC, PMP, Noua Republică sau PNȚCD, eu cred că ușa alianței va rămâne deschisă, dar este normal ca acum să ridicăm edificiul dreptei din cei doi piloni principali, PDL și PNL, așa cum au fost legitimați de alegerile din 25 mai. Nu uităm că scorul tuturor partidelor de dreapta la alegerile din 25 mai îl egalează aproape pe cel al PSD. Suntem deci obligați moral să facem această construcție pe termen mediu și lung pentru a scoate România de sub dominația nefastă a stângii.
Colaborarea dintre PDL și PNL nu este doar oportună politic, ea a fost de multe ori și naturală, ca între două partide de dreapta care susțin aceleași valori programatice. Încă de la formarea Alianței DA, în 2003, PDL și PNL au demonstrat că în parteneriat pot contrabalansa forța PSD și pot impune măsuri bune în economie, așa cum a fost cota unică de impozitare la sfârșitul lui 2004. Parantezele în acest parteneriat au fost generate de conflicte interpersonale, de interese politice conjuncturale, de greșeli din partea ambelor partide. Așa cum am demonstrat săptămânile trecute, PDL și PNL au resurse pentru a trece peste orgolii și resentimente atunci când trebuie să conlucreze în beneficiul țării. Acesta a fost cazul colaborării foarte strânse dintre PDL și PNL la depunerea primei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta, moțiune tratată cu dispreț de către actuala majoritate roșie din Parlamentul României. Această moțiune de cenzură a dat însă un semnal foarte puternic, acela că dreapta se poate coagula și prin colaborare parlamentară. Sunt convinsă că în perioada imediat următoare vom reuși să promovăm împreună multe proiecte de interes pentru cetățeni.
Să avem încredere în construcția unei mari forțe de dreapta, doar așa putem învinge mamutul PSD-ist!
## „Ziua națională a adopției”
Începând cu acest an aniversăm la data de 2 iunie Ziua națională a adopției. Astfel, prin Legea nr. 21/2014, Parlamentul României a adoptat ca zi națională a adopției data de 2 iunie.
Prin aceasta, sper ca actuala guvernare, precum și fiecare dintre noi, să devenim mult mai conștienți de realitățile cu care se confruntă copiii aflați în dificultate, de faptul că și aceștia au nevoie de o familie permanentă, de o creștere și o educație adecvată. Acești copii nu pot fi marginalizați și lăsați în instituțiile statului!
Sărbătorirea acestei zile în fiecare an ne oferă prilejul de a conștientiza că există în țara noastră copii ce nu se bucură de ocrotire părintească, că și aceștia au nevoie de o viață stabilă, de o mamă, de un tată. Adopția trebuie privită ca o modalitate firească de a forma o legătură între persoane, în acest caz între copil și părinți.
Consider că avem nevoie de noi reglementări în domeniul adopțiilor. Procedura de a permite celor ce își doresc să creeze această legătură, care vor să ofere unor copii o ocrotire părintească, este foarte anevoioasă, plină de birocrație și uneori chiar îngreunată de sistem.
Sper ca sărbătorirea publică anuală a acestei zile să ducă la creșterea gradului de conștientizare privind situația copiilor din sistemul de protecție specială care au nevoie de familii permanente, dar și la încurajarea și promovarea adopției către cei ce își doresc acest lucru.
Cred că e timpul de a ne gândi în primul rând la copii și la nevoile lor. Cred că sistemul public trebuie să-i încurajeze și să-i sprijine pe cei ce își doresc să adopte un copil, ce vor să ofere o ocrotire părintească și cred că acest lucru este posibil prin construirea unor colaborări și parteneriate solide, mai ales cu organizațiile non-guvernamentale ce încurajează acest lucru.
Cred că, dacă creăm o legislație adecvată, nu atât de greoaie și birocratică cum este cea actuală, acest lucru este posibil.
Actuala guvernare a trecut pe hârtie la o mai bună eficientizare a sistemului. Astfel, Oficiul Român pentru Adopții, trecut în subordinea Ministerului Muncii, a fost unit cu Direcția de Protecție a Copilului, rezultând la nivel național Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției. Totuși, deși funcționează împreună, în prezent nu vedem o îmbunătățire a activității în domeniu.
În România reglementările legale în domeniul adopțiilor au fost succesiv amendate în ultimii 12 ani, ca urmare a criticilor diverselor foruri internaționale față de politica existentă în domeniul adopției internaționale anterior anului 2001. Actualul regim național privind adopția internațională menține un echilibru între criticile transmise în această linie și posibilitatea cetățenilor români care și-au stabilit domiciliul în străinătate să adopte.
Modificarea în 2011 a cadrului legal privind adopțiile (Legea nr. 273/2004 a fost modificată prin Legea nr. 233/2011) a avut ca scop reducerea termenelor, îmbunătățirea procedurilor și suplimentarea garanțiilor pentru asigurarea interesului superior al copilului, fiind operate și o serie de corelări necesare cu noul Cod civil.
Cu toate acestea, există încă dificultăți majore pe parcursul procesului de adopție și înainte de începerea acestuia, întrucât puțini dintre copii se „califică” pentru a deveni adoptabili.
Deși autoritățile susțin că de la schimbarea legii rata adopțiilor a crescut, cifrele contrazic aceste afirmații: potrivit datelor obținute de presă, de la intrarea în vigoare a noii legi, respectiv 7 aprilie 2012, și până în martie 2013, doar 778 de copii au fost adoptați, dintre care 28 de încredințări în vederea adopțiilor s-au înregistrat numai în București, în timp ce, înainte de schimbarea legii, numărul copiilor care au fost adoptați este dublu. Astfel, în anul 2009, în România s-au înfiat 1.730 de copii, în 2010 s-au înfiat 1.921 de copii, iar în anul 2011 s-au înfiat 1.736 de copii.
Toate aceste date arată că actuala legislație în domeniul adopțiilor nu este suficient de bine calibrată pentru nevoile societății românești. Am speranța că în această legislatură parlamentară vom reuși să identificăm soluții consensuale pentru a mișca lucrurile din loc în acest domeniu și pentru a reda zâmbetele pe fața cât mai multor copii care acum nu pot profita de șansa unei vieți mai bune în sânul unor familii care și-i doresc cu adevărat.
*
## „De 1 iunie nu toți copiii din România zâmbesc”
Ca în fiecare an, în prima zi a lunii iunie aniversăm Ziua copilului. Împreună cu prietenii și echipa din Arad am sărbătorit Ziua copilului la Chișineu-Criș, alături de copiii de acolo și din localitățile din jur: Sintea Mică, Olari, Pilu, Nădab.
Împreună am desenat, am colorat și am dansat alături de clovni și prințese, aducând zâmbetul pe fețele celor mici. M-am bucurat că am avut cu noi atât copii cu familie, cât și copii instituționalizați, pentru că jocul și veselia trebuie să fie accesibile tuturor copiilor în fiecare zi din an.
Totuși, din păcate, nu tot timpul este așa. Avem copii care nu știu ce este zâmbetul, avem copii care sunt abandonați de părinți, avem copii care muncesc pentru a supraviețui, avem copii ce au grijă de propria lor familie, de bunici, de mătuși, căci părinții sunt plecați în străinătate să lucreze.
Până la sfârșitul anului 2013 am avut o strategie publică pentru consolidarea și coerența politicilor la nivel sectorial, strategie ce a avut la bază Strategia pentru Europa 2020. A fost o strategie ce investea în dezvoltarea și bunăstarea copilului. Din acest an, tot ceea ce văd legat de aceștia sunt proiecte, vorbe... nimic concret!
Deși avem instituții ce trebuie să apere interesul copilului, să promoveze dezvoltarea și bunăstarea copilului, să responsabilizeze părinții în creșterea acestora, tot ce vedem cel mai des este dezinteresul față de aceștia.
Protecția copilului și politicile sociale în acest domeniu au fost constant în prim-planul atenției tuturor factorilor de decizie, la aceasta contribuind implementarea unor reforme importante în acest sector după anii 1997 (reformarea cadrului normativ în domeniu, descentralizarea activităților de protecție a copilului, restructurarea și diversificarea instituțiilor de ocrotire a copilului, dezvoltarea de alternative de tip familial la ocrotirea de tip rezidențial și creșterea accentului pe politicile de prevenire a separării copilului de familie). Ca rezultat al eforturilor de reformare a sistemului de protecție a copilului după 1997, numărul de copii protejați în servicii de tip rezidențial, centre de plasament publice și private a scăzut în perioada 2008–2013 de la 25.114 existenți în decembrie 2007, la 22.124 în septembrie 2013. Efectele crizei economice asupra familiilor celor mai vulnerabile și lipsa unui sistem eficient de prevenire a separării copilului de familie au pus presiuni asupra sistemului de protecție specială a copilului. Primele efecte vizibile au apărut în 2011, când a fost înregistrată o ușoară creștere a numărului de copii în centre de plasament, tendință menținută și în următorii doi ani. Această creștere s-a produs în condițiile în care numărul de copii protejați în servicii de tip familial a continuat să scadă.
În privința copiilor cu vârsta sub 3 ani, deși s-au făcut eforturi pentru evitarea instituționalizării acestora, există încă 723 de copii în centre de plasament, comparativ cu 907 copii în 2004 și 605 în 2007. Majoritatea copiilor din sistemul de protecție de tip rezidențial au 14–17 ani, urmați de cei de 10–13 ani.
Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială după împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă o categorie vulnerabilă, expusă riscului de excluziune socială, din cauza disponibilității reduse a serviciilor de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă.
Lipsiți de sprijinul familiei și fără deprinderile necesare pentru integrare socioprofesională, acești tineri nu beneficiază nici de servicii sociale de consiliere și asistență în găsirea unui loc de muncă sau asigurarea unei locuințe sociale.
Deși legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului este aliniată cerințelor europene și internaționale în materie, se identifică în continuare lipsa alocării unor resurse adecvate care să asigure aplicarea ei în mod unitar. Analiza situației tuturor direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) și a serviciilor publice de
asistență socială (SPAS), bazată pe evaluarea aplicării prevederilor legale în domeniu, a identificat o eterogenitate ridicată a structurilor organizaționale din teritoriu și a procedurilor de lucru utilizate la nivelul acestora.
Dificultățile de natură funcțională identificate la nivel administrativ, în cadrul evaluării, se bazează în marea lor majoritate pe lipsa resurselor umane și a capacității administrative necesare aplicării integrale a cadrului legislativ existent.
Sper ca actuala guvernare să realizeze cât de important este faptul de a proteja și dezvolta generația viitoare, în speță copiii.
De la ei trebuie să pornim, de ei trebuie să avem grijă în primul rând și cred că aducând zâmbetul pe fețele lor îl aducem și pe al nostru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.