Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 decembrie 2006
other · respins
Gavril„ Vasilescu
Discurs
Adresez rug„mintea colegilor senatori prezen˛i la dezbateri s„ voteze, pentru c„ suntem 70—71 de senatori Ón sal„.
Stima˛i colegi,
Œn leg„tur„ cu ordinea de zi, aceasta este extrem de bogat„. Ea cuprinde 35 de proiecte de lege, unele av‚nd caracter organic.
Noi vom desf„∫ura activitate Ón plenul Senatului at‚ta timp c‚t vom avea cvorum.
Dac„ ave˛i observa˛ii Ón leg„tur„ cu aceast„ ordine de zi?
Noi s„ o accept„m, iar cele pe care nu le vom dezbate vor intra Ón ordinea de zi, practic, a primei ∫edin˛e de plen din sesiunea urm„toare, dac„ nu vom reu∫i joi s„ ˛inem o ∫edin˛„ de plen.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra ordinii de zi. Cu c‚t reu∫im mai multe s„ adopt„m ast„zi, cu at‚t mai bine.
Œi rog pe colegii senatori s„ voteze.
Ordinea de zi a fost aprobat„ de plenul Senatului cu 49 de voturi pentru ∫i o ab˛inere.
La probleme organizatorice, Ónainte s„-i dau cuv‚ntul domnului senator, v„ rog s„-mi permite˛i s„ v„ reamintesc c„ m‚ine diminea˛„ avem o ∫edin˛„ solemn„ Ómpreun„ cu Camera Deputa˛ilor, dedicat„ Revolu˛iei Rom‚ne, la ora 9,30.
La ora 11,00 avem ∫edin˛a Senatului pentru dezbaterea mo˛iunii simple legate de privatizarea C.E.C., iar dup„-amiaz„, la ora 16,00, avem ∫edin˛a solemn„ dedicat„ integr„rii.
Joi avem ∫edin˛„ Ón plenul Senatului, dar vom vedea ce vom face joi.
Pentru s„pt„m‚na viitoare, dup„ Cr„ciun, miercuri, joi, vineri ∫i s‚mb„t„, 27—30 decembrie, vom avea activit„˛i Ón circumscrip˛iile electorale. Sesiunea se va Ónchide s‚mb„t„, 30 decembrie.
Domnul senator Sab„u a solicitat cuv‚ntul. Ave˛i cuv‚ntul. Microfonul 2.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.